Dr. Victor Radu

Medic Specialist Obstetrică-Ginecologie

Centrul Medical Anastasios Zalău

Domnul doctor Radu Victor este absolvent a Universității de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, promoția 2015.

A efectuat rezidențiatul in cadrul Clinicii “Dominic Stanca”, Cluj-Napoca și a Institutului oncologic “Prof. Dr. Ion Chiricuță”, Cluj-Napoca in perioada 2016-2020.

Competențe: Ultrasonografie în Obstetrică și Ginecologie, Colposcopie, Tehnici Fundamentale în Chirurgia Laparoscopică Ginecologică 

Am ales această specializare pentru că este un domeniu care te supune zilnic unor provocări, fiind plin de neprevăzut și în același timp de sensibilitate umană, în care întâlnești adevărate povești de viață și adevărate miracole.

A fi un medic bun nu înseamnă doar o pregătire profesională excelentă, ci este necesar să dai dovadă de empatie și răbdare, astfel încât pacienta să se simtă în siguranță în momentul în care se adresează medicului.

Relația dintre pacient și medic se stabilește natural, atunci când medicul arată grijă și profesionalism în tratarea pacientei. De aceea, consider că seriozitatea și dorința lucrului bine făcut reprezintă criterii care ar trebui să caracterizeze fiecare medic.

Diagnosticul de sarcină și etapele de urmărire – Dr. Victor Radu

YouTube player

Pentru programări telefonice, apelați:

0772 152 442

sau

0772 152 358

Completează formularul de programare: