Dr. Andreea Cozma

Medic Primar Endocrinologie

Centrul Medical Anastasios Zalău

doctor-andreea-cozma-endocrinologie

Mă numesc Andreea Cozma, medic primar endocrinolog, absolventă a Facultății de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu”, specializată în diagnosticarea, tratarea , cât și prevenirea bolilor sistemului endocrin, responsabil de reglarea multor funcții din organism.

Dorința de a fi medic s-a născut în copilărie și s-a conturat tot mai clar odată cu  trecerea anilor, astfel încât, în anul 2003 am pornit cu multă determinare pe drumul spre cariera de medic. După absolvirea Facultății de Medicină am început  specializarea în endocrinologie, iar activitatea de medic rezident inițiată în 2010 s-a desfășurat în cadrul Clinicii de Endocrinologie Cluj-Napoca. Începând cu anul 2015 am dobândit dreptul de liberă practică, fiind medic specialist, iar în anul 2021 am devenit medic primar.

Mă consider responsabilă și empatică față de pacienții mei, motivată și perseverentă , dornică să-mi reactualizez permanent cunoștințele medicale în domeniul endocrinologiei, astfel încât pacienții mei să fie investigații și tratați după ghidurile internaționale actuale.

Particip anual la cursuri și conferințe naționale și internaționale, tocmai pentru a face față cerințelor medicale prezente în diagnosticul și tratamentul patologiei hipofizare, tiroidiene, paratiroidiene, suprarenale, ovariene și testiculare cât și restul dezechilibrelor hormonale.

Am urmat cursuri de perfecționare în ecografia și elastografia tiroidiană, în prezent activitatea fiind desfășurată pe aparatură medicală de înaltă performanță, pentru un diagnostic cât mai precis al patologiei nodulare tiroidiene.

Mă consider un om hotărât, disciplinat, determinat în atingerea obiectivelor pe care le socotesc importante în viață,  dăruiesc multă dragoste celor din jur , chiar aș spune că îmi deschid cu ușurință sufletul în fața celor cu care rezonez, dar și închei definitiv ușa în față neseriozitatii, fatarniciei sau a lipsei de caracter. Actiunile mele sunt ghidate de seriozitate, înțelepciune și empatie. Consider că înțelepciunea te ajută să ai o viziune pozitivă asupra oricărei situații, iar seriozitatea și empatia, în special în meseria noastră, reprezintă un “must have” fără de care relația cu pacienții este mult mai dificil de imaginat. Toate acestea te motivează să mergi mereu înainte, cu încredere și speranță, idee pe care sper că și pacienții mei să o preia, pentru a învinge suferința și a depăși mai ușor încercările la care te pot supune anumite boli.

După ani de experiență am înțeles că în relația medic-pacient e nevoie de profesonalism din partea medicului specialist, dar și de implicare din partea pacientului, cu atât mai mult cu cât patologia endocrină, în cele mai multe cazuri este una cronică, implicând tratament pe termen lung. Pacientul se prezintă la cabinet în dorința de a ști ce problemă are, dorește un tratament, o recomandare privind starea lui.

Pentru menținerea calității vieții pacienților, comunicarea este cuvântul cheie al relației medic-pacient.

Dr. Andreea Cozma

Succesul unui tratament depinde adesea de comunicarea constantă, puterea de convingere a medicului, dar mai ales încrederea pe care medicul o insuflă pacientului, datorită cunoștințelor acumulate și profesionalismului său.

Pentru programări telefonice, apelați:

0772 152 442

sau

0772 152 358

Completează formularul de programare: