Blefaroplastia: când se recomandă, cum se realizează și recuperarea postoperatorie | Dr. Yusef Sallum

YouTube player

Bună ziua, mă numesc Yusef Sallum și sunt medic specialist de chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă în cadrul clinicii Anastasios din Cluj-Napoca.

Aș dori să vă povestesc despre blefaroplastie. Din momentul ce pleoapele dumneavoastră sunt căzute și acoperă o porțiune a ochilor și vă deranjează și vedeți că la sfârșitul fiecărei zile nu puteți ridica pleoapele, la fel ca atunci când vă treziți, este primul semn și semnal să vă adresați la un chirurg plastician pentru o blefaroplastie.

Cauzele pleoapelor căzute sunt multe, una dintre aceaste cauze este moștenirea genetică, altele sunt vârsta, stilul de viață, fumatul, pacienți care lucrează mult timp noaptea și nopți nedormite. Pentru astfel de pacienți noi indicăm și chiar recomandăm pentru o calitate a vieții mai bune și o vedere mai bună să se adreseze la un medic chirurg plastician sau chiar la un oftalmolog. La consultație se discută, se iau niște măsuratori și să vedem dacă chiar este indicat, deoarece vârsta de blefaroplastie este cel mai indicat peste 40 de ani, dar am avut și pacienți mai tineri, depinzând de la un pacient la altul.

Vreau să menționez că blefaroplastiile nu sunt doar pentru femei. Se poate efectua și pentru bărbații cu   aceleași probleme, același deranj și aceeași complicație. În timpul consultației se uită doctorul la pleoape să vadă cât este surplusul de piele și dacă este indicat să excizeze și grăsimea din spatele ochilor. Ochii noștrii au pleoape superioare și pleoape inferioare.

Pleoapele superioare conțin două compartimente: medial și median și al treilea compartiment lateral este glanda lacrimală. Pleoapele inferioare conțin trei compartimente în care este sub mușchiul orbicular niște grăsime și din momentul în care pereții compartimentului cresc în vârstă sau stilul de viață sau genetic se relaxează, devin mai slabe, atunci grăsimea respectivă se hernează în afară și atunci de aceea noi ne trezim cu pungi sub ochi sau chiar grăsimea pe pleoapa superioară împinge pielea, pielea pleoapelor este foarte fină, este cea mai subțire piele în corpul uman, aproximativ 0,4mm în diametru.

Pentru astfel de pacienți, operația se poate efectua în anestezie locală cu sedare și în aceeași zi după 2-3 ore pleacă acasă cu niște pansamente fine. Operația respectivă se explică la pacient chiar la fiecare situație ce avem de făcut și ce este indicat de făcut. Eu sunt unul dintre chirurgi care pe pleoapă inferioară nu mai scot grăsimea din compartimentele inferioare, chiar dimpotrivă, folosesc grăsimea respectivă și fac un fel de transpoziție în porțiunea inferioară chiar regiunea cearcănelor, pentru a ascunde și cearcănele și devine un aspect tocmai mai natural și atunci e mult mai simplu pentru pacienți și rezultatul mult mai bun. Se face o cusătură cu fire foarte finuțe, foarte micuțe și la 5 zile se suprimă firele și între o lună și trei luni începe vindecarea.

După operație, o posibilă complicație este hematomul sau chiar o mică deficiență de fier, dar asta este complicație minoră. Într-adevăr, există și complicații majore dar cu experiența noastră de chirurgie evităm să se întâmple lucrurile acestea. Pacientul pleacă din clinică cu tratament antibiotic, antialgic și chiar picături în ochi pentru dezumflarea edemului în regiunea ochilor. După 5 zile pacientul vine la control și pentru suprimarea firelor se folosește crema pe bază de silicon, 7-8 săptămâni și chiar se indică masajul local finuț și după o lună se vine la control și vedem rezultatul. Întotdeauna este indicat, la nivel mondial, de a exciza mai puțin decât mai mult, pentru că dacă excizăm  mai mult, una dintre complicațiile majore este ca pacientul să nu mai poată închide ochii sau ca pleoapa inferioară să cadă în afară și atunci conjunctiva este expusă, ceea ce nu dorește medicul, niciunui pacient.

Acum am ales câțiva pacienți de ai mei și vreau să vă arăt niște poze, pe care le puteți vedea în videoclipul de mai sus, cum și unde se fac cicatrici, care este tehnica și care este rezultatul. Avem o pacientă de 50 de ani care a ajuns la mine la o consultație. Aceasta are nevoie de blefaroplastie superioară și inferioară. Are un defect pe regiunea obrajilor, pe regiunea molară, destul de avansat și are niște pungi sub ochi. Eu am ales să fac o blefaroplastie inferioară cu transpoziția de grăsime de pe compartimentul inferior ca să acopăr defectele respective. Cu toate astea, fac lifting de tot în regiunea malară și a obrajilor cu sutură foarte fină. La fel, regiunea pleoapelor superioare arată surplusul de piele care acoperă și cade deasupra pleoapei și a ochiului. Aceasta are o cicatrice fină, ascunsă de momentul în care deschide ochii, cu toate acestea, pacienta este doar de o lună operată, ceea ce este normal. Se mai observă ușor și o cicatrice mai roșiatică pentru că este o reacție inflamatorie.

De asemenea, avem un domn tânăr, de 42 de ani, care a apelat la serviciul nostru pentru blefaroplastie superioară. Se vede un destul de mare surplus de piele care cade asupra ochiului și s-a efectuat o blefaroplastie, cu excizia de surplus de piele și din grăsimea din spate ochiului și cum vedeți, ochiul este mult mai deschis. Se observă că este încă hematom în regiunea respectivă. În momentul de față pacientul o să vină la un control la o lună și o să fie mult mai bine deoarece edemul o să fie retras.

O doamnă din nou, a apelat la serviciul nostru pentru o blefaroplastie inferioară. Se vede că are surplus de piele, riduri multiple sub ochi, defect pe regiunea malară și regiunea obrajilor bilateral. Am efectuat aici o blefaroplastie inferioară cu transpoziție de grăsime, cicatricea nu se vede, rezultatul frumos, natural, conform vârstei și indicată.

Blefaroplastia este o operație amplă, cu toate astea sună foarte simple, dar trebuie să adresați medici, chirurgi care au experiență în blefaroplastie pentru a vă bucura de un rezultat de durată. Vreau să adresați cât mai mult, să mergeți la niște consultații, să vedeți dacă aveți nevoie sau nu, și faptul că alegeți medicul potrivit cu experiență în blefaroplastie, este primul pas spre un rezultat bun și primul pas spre preveniri ale unor complicații serioase. Mulțumesc frumos și vă doresc o zi minunată!

Dr. Yusef Sallum – Medic Specialist Chirurgie Plastică și Microchirurgie Reconstructivă

Pentru programări în cadrul departamentului de Chirurgie Plastică și Estetică, vă rugăm să accesați linkurile de mai jos în funcție de locația clinicii.

Chirurgie Plastică și Estetică Centrul Medical Anastasios Cluj-Napoca

Chirurgie Plastică și Estetică Centrul Medical Anastasios Bacău

Chirurgie Plastică și Estetică Centrul Medical Anastasios Zalău