Displazia de col uterin este o afecțiune caracterizată prin prezența unor celule anormale, atipice, la nivelul mucoasei care acoperă colul uterin. Este esențial de înțeles de la bun început că displazia nu este cancer, ci o leziune precursoare sau precanceroasă. Aceste modificări celulare, dacă nu sunt detectate și gestionate corespunzător, au potențialul de a evolua lent, pe parcursul mai multor ani, către cancer de col uterin. Vestea bună este că, datorită programelor de screening eficiente, displazia de col uterin poate fi depistată în stadii foarte incipiente, atunci când este complet tratabilă și vindecabilă.
La baza apariției acestei afecțiuni stă aproape exclusiv infecția persistentă cu anumite tulpini de risc înalt ale Papilomavirusului Uman (HPV). Înțelegerea legăturii dintre infecția HPV, dezvoltarea displaziei și importanța crucială a controalelor ginecologice regulate reprezintă pilonii centrali ai prevenției cancerului de col uterin.
Ce este displazia de col uterin și de ce apare?
Colul uterin sau cervixul este porțiunea inferioară, cilindrică a uterului, care se deschide în vagin. Suprafața sa este acoperită de un strat de celule, iar zona cea mai vulnerabilă la transformări anormale este joncțiunea scuamo-cilindrică, o arie de tranziție unde se întâlnesc două tipuri diferite de celule. Acesta este locul unde acționează principalul factor cauzal: infecția persistentă cu HPV.
Virusul Papiloma Uman este extrem de comun, majoritatea persoanelor active sexual intrând în contact cu el la un moment dat în viață. În peste 90% din cazuri, sistemul imunitar reușește să elimine infecția în mod natural, în decurs de 1-2 ani, fără a lăsa sechele. Problemele apar atunci când anumite tulpini virale cu risc oncogen înalt nu sunt eliminate și persistă la nivelul celulelor cervicale timp de mai mulți ani. Acest virus are capacitatea de a-și integra materialul genetic în cel al celulelor gazdă, perturbându-le ciclul normal de viață și de diviziune. Celulele infectate încep să se multiplice necontrolat și capătă un aspect anormal (atipic). Această modificare este, de fapt, displazia.
În funcție de cât de extinsă este modificarea la nivelul grosimii mucoasei cervicale, displazia este clasificată în diferite grade, cel mai cunoscut sistem de clasificare fiind cel de Neoplazie Cervicală Intraepitelială (CIN). Leziunile de grad scăzut (CIN 1 sau LSIL) reprezintă o displazie ușoară, cu o probabilitate foarte mare de a regresa spontan, fiind adesea doar monitorizate. Leziunile de grad înalt (CIN 2 și CIN 3 sau HSIL) reprezintă o displazie moderată spre severă, în care celulele anormale ocupă o porțiune mai mare din grosimea mucoasei. Acestea sunt considerate leziuni precanceroase veritabile, cu un risc mai mare de progresie către cancer dacă nu sunt tratate.
Factori de risc și prevenție
Deși infecția persistentă cu HPV este condiția necesară pentru apariția displaziei, nu toate femeile cu această infecție vor dezvolta leziuni. Anumiți factori pot crește riscul ca infecția să persiste și să progreseze. Fumatul este un cofactor major, deoarece substanțele toxice din fumul de țigară ajung la nivelul colului și pot altera ADN-ul celulelor, favorizând transformarea malignă. Un sistem imunitar slăbit, fie din cauza unor afecțiuni medicale, fie a unor tratamente imunosupresoare, reduce capacitatea organismului de a elimina virusul. De asemenea, prezența altor boli cu transmitere sexuală poate crește riscul.
Prevenția joacă un rol fundamental. Vaccinarea anti-HPV, efectuată ideal înainte de debutul vieții sexuale, este cea mai eficientă metodă de prevenție primară, protejând împotriva principalelor tulpini de HPV care cauzează majoritatea cazurilor de cancer de col uterin. Prevenția secundară, adică depistarea precoce a leziunilor, se realizează prin screening-ul ginecologic regulat.
Diagnosticul displaziei: de la screening la confirmare
Displazia de col uterin este o afecțiune complet asimptomatică. Nu provoacă durere, sângerări sau alte semne de avertizare. Singura modalitate de a o depista este prin efectuarea controalelor de screening periodice.
Procesul de diagnosticare începe cu testele de screening. Cel mai cunoscut este testul Babeș-Papanicolau, o metodă simplă și nedureroasă prin care se recoltează o probă de celule de pe suprafața colului uterin, care sunt apoi analizate la microscop pentru a identifica eventuale anomalii. Un alt test esențial este testarea HPV, care detectează prezența materialului genetic al tulpinilor de HPV cu risc înalt. Adesea, aceste două teste se efectuează împreună, informațiile combinate oferind o imagine mult mai clară a riscului. Aflați mai multe despre infecția cu HPV și testul Pap pentru a înțelege importanța acestor investigații.
Atunci când rezultatul unui test de screening este anormal, următorul pas este o procedură numită colposcopie. Aceasta nu este o operație, ci o examinare mai amănunțită a colului uterin. Medicul ginecolog folosește un colposcop, care este un fel de microscop special, pentru a vizualiza suprafața colului la o magnificare mare. Pentru a evidenția mai bine zonele cu celule anormale, se aplică pe col două soluții speciale: acid acetic și o soluție pe bază de iod (testul Lahm-Schiller). Celulele anormale reacționează diferit la aceste substanțe, devenind vizibile pentru medic. O bună informare despre cum ne pregătim pentru colposcopie poate reduce anxietatea legată de această procedură.
Dacă în timpul colposcopiei medicul identifică zone suspecte, se va efectua o biopsie țintită. Aceasta presupune recoltarea unui fragment foarte mic de țesut din zona anormală. Proba de țesut este apoi trimisă la laboratorul de anatomie patologică pentru a fi analizată la microscop. Biopsia este singura metodă care poate confirma cu certitudine diagnosticul de displazie și, cel mai important, poate stabili cu exactitate gradul acesteia (CIN 1, CIN 2 sau CIN 3). Modul în care se interpretează rezultatele unei colposcopii și ale biopsiei este esențial, deoarece de acest rezultat depinde întreaga strategie de management ulterior.
Managementul leziunilor de col uterin: o abordare personalizată
Odată ce rezultatul biopsiei confirmă diagnosticul și stabilește gradul displaziei, medicul ginecolog va elabora un plan de management. Este important de subliniat că această strategie nu este universală, ci este personalizată pentru fiecare pacientă în parte, luând în considerare mai mulți factori: gradul leziunii (CIN 1, 2 sau 3), vârsta pacientei, dorința de a avea sarcini în viitor și istoricul medical personal.
Abordarea leziunilor de grad scăzut (CIN 1 / LSIL) este, în majoritatea cazurilor, una conservatoare. Deoarece aceste modificări celulare ușoare au o rată foarte mare de regresie spontană, în special la femeile tinere, atitudinea preferată este managementul expectativ, adică o monitorizare activă. Sistemul imunitar al organismului este adesea capabil să elimine infecția HPV și să vindece leziunea fără nicio intervenție. Această supraveghere implică repetarea testelor de screening (Papanicolau și HPV) la intervale regulate, de obicei la un an, pentru a se asigura că leziunea a dispărut sau, în cazuri mai rare, pentru a detecta o eventuală persistență sau progresie care ar necesita o reevaluare.
În cazul leziunilor de grad înalt (CIN 2 și CIN 3 / HSIL), atitudinea se schimbă. Acestea sunt considerate leziuni precanceroase veritabile, cu un risc semnificativ de a progresa către cancer invaziv dacă sunt lăsate netratate. Deși unele leziuni CIN 2, în special la femeile foarte tinere, pot regresa, riscul este considerat prea mare pentru a adopta o atitudine exclusiv expectativă. Prin urmare, standardul de îngrijire pentru displazia de grad înalt este tratamentul activ, care vizează îndepărtarea sau distrugerea completă a țesutului anormal.
Metode de tratament pentru displazia de grad înalt
Scopul tratamentului este de a elimina zona de transformare a colului uterin, unde se află celulele anormale, cu o rată de succes foarte mare și cu un impact minim asupra funcției reproductive. Metodele de tratament se împart în două mari categorii.
Procedurile excizionale sunt cele mai utilizate, deoarece oferă un dublu avantaj: tratează leziunea prin îndepărtarea ei completă și, în același timp, oferă un fragment de țesut care este trimis la laborator pentru o analiză histopatologică detaliată. Această analiză confirmă diagnosticul inițial și, cel mai important, verifică dacă leziunea a fost îndepărtată în totalitate (marginile de excizie sunt libere de boală). Cea mai comună procedură excizională este excizia cu ansa diatermică (LEEP sau LLETZ), o intervenție rapidă, efectuată de obicei în ambulatoriu, sub anestezie locală. Medicul folosește o ansă metalică subțire, prin care trece un curent electric de joasă frecvență, pentru a decupa și a îndepărta cu precizie stratul superficial de țesut anormal. O altă metodă este conizația, o procedură puțin mai extinsă, prin care se excizează o porțiune de țesut în formă de con din colul uterin. Aceasta este rezervată leziunilor mai mari sau celor care se extind în interiorul canalului cervical.
Procedurile ablative distrug țesutul anormal direct pe col, fără a-l îndepărta. Deoarece nu oferă o piesă pentru analiză, aceste metode, precum crioterapia (înghețarea țesutului) sau vaporizarea cu laser, sunt utilizate mai rar astăzi, fiind rezervate cazurilor foarte clare, în care colposcopia și biopsia au exclus cu certitudine prezența unui cancer invaziv.
Viața după tratament: monitorizare și perspective
Succesul tratamentului pentru displazia de grad înalt este foarte mare, majoritatea femeilor fiind vindecate complet după o singură procedură. Cu toate acestea, monitorizarea post-tratament este esențială, deoarece există un mic risc de persistență a leziunii sau de recurență. Urmărirea se face, de obicei, printr-un test combinat Papanicolau și HPV la 6-12 luni după intervenție. Dacă acest “test de vindecare” este negativ, pacienta se poate întoarce, de obicei, la un program de screening de rutină.
O preocupare frecventă a pacientelor tinere este impactul tratamentului asupra fertilității și a viitoarelor sarcini. Tratamentele moderne, în special procedura LEEP, sunt concepute pentru a fi cât mai conservatoare posibil. Fertilitatea nu este, în general, afectată. Procedurile excizionale pot scurta ușor colul uterin, ceea ce, în cazul conizației, poate crește într-o mică măsură riscul de naștere prematură în viitor. Acesta este un risc cunoscut, gestionabil, pe care medicul obstetrician îl va monitoriza atent pe parcursul unei sarcini. Urmărirea sarcinii după o astfel de procedură este la fel de importantă, la fel ca diagnosticul de sarcină și etapele de urmărire în orice context.
Concluzie
Displazia de col uterin reprezintă o etapă intermediară între o infecție HPV tranzitorie și dezvoltarea cancerului de col uterin. Este o afecțiune silențioasă, dar care poate fi depistată eficient prin programe de screening bine puse la punct. Managementul său modern, personalizat în funcție de gradul leziunii și de particularitățile pacientei, permite o intervenție minimă și eficientă, cu un prognostic excelent.
Mesajul fundamental este unul de încredere și proactivitate. Descoperirea unei leziuni de displazie nu este o condamnare, ci o oportunitate de a interveni la timp pentru a preveni o boală mult mai gravă. De aceea, importanța testării periodice nu poate fi subliniată îndeajuns. Participarea regulată la screeningul ginecologic reprezintă cea mai puternică armă pe care o femeie o are la dispoziție pentru a-și proteja sănătatea pe termen lung.
