Pentru nenumărate femei, perioada de dinaintea menstruației vine la pachet cu o serie de neplăceri fizice și emoționale. Balonarea, crampele, iritabilitatea sau poftele alimentare sunt atât de comune încât au devenit parte a unui fenomen cultural, adesea tratat cu superficialitate sau glume. Această normalizare a disconfortului, însă, ascunde o realitate mult mai dură pentru un anumit procent de femei, pentru care săptămâna de dinaintea ciclului menstrual nu înseamnă doar “o perioadă proastă”, ci un episod lunar de suferință profundă, care le afectează dramatic viața de zi cu zi.
Atunci când simptomele premenstruale devin atât de intense încât interferează cu munca, relațiile și starea generală de bine, nu mai vorbim despre un simplu sindrom premenstrual (SPM). Vorbim despre o afecțiune medicală reală, o problemă ginecologică serioasă cunoscută sub numele de tulburare disforică premenstruală (TDPM). Recunoașterea și validarea acestei suferințe este primul pas către un diagnostic corect și un tratament eficient. Unde se trage linia dintre un disconfort premenstrual normal și o problemă medicală care necesită tratament?
Mai mult decât “o perioadă proastă”: ce este sindromul premenstrual (SPM)?
Sindromul premenstrual este un termen-umbrelă care descrie un grup de peste 150 de simptome fizice, emoționale și comportamentale. Acestea apar într-un tipar predictibil: debutează în faza luteală a ciclului menstrual (după ovulație, cu 1-2 săptămâni înainte de menstruație) și se ameliorează sau dispar complet în câteva zile de la începerea sângerării.
Majoritatea femeilor (până la 75-80%) experimentează cel puțin un simptom de SPM la un moment dat în viața lor. Cele mai comune manifestări includ:
- Simptome fizice: Balonare și retenție de apă, sensibilitatea și umflarea sânilor, crampe abdominale, dureri de cap, oboseală, acnee, dureri musculare și articulare, modificări ale apetitului.
- Simptome emoționale: Schimbări de dispoziție, iritabilitate, stări de anxietate ușoară, tendința de a plânge mai ușor, tristețe.
Pentru majoritatea, aceste simptome sunt de intensitate ușoară spre moderată și, deși neplăcute, pot fi gestionate prin modificări ale stilului de viață și nu împiedică desfășurarea normală a activităților cotidiene.
Când SPM devine sever: înțelegerea tulburării disforice premenstruale (TDPM)
Tulburarea disforică premenstruală (TDPM) nu este doar o formă mai gravă de SPM. Este o afecțiune clinică distinctă, o tulburare de dispoziție severă, cu o bază neurobiologică, care afectează aproximativ 3-8% dintre femeile aflate la vârsta reproductivă. Ceea ce diferențiază fundamental TDPM de SPM este intensitatea copleșitoare a simptomelor emoționale și impactul invalidant pe care acestea îl au asupra vieții femeii.
Conform manualelor de diagnostic, precum DSM-5 (Manualul de Diagnostic și Clasificare Statistică a Tulburărilor Mintale), pentru un diagnostic de TDPM este necesară prezența a cel puțin cinci simptome specifice în majoritatea ciclurilor menstruale dintr-un an, simptome care trebuie să se amelioreze odată cu venirea menstruației. Cel puțin unul dintre aceste simptome trebuie să fie din sfera afectivă majoră.
Simptome emoționale și comportamentale definitorii
Acestea sunt simptomele cheie care indică o posibilă tulburare disforică premenstruală:
- Dispoziție depresivă marcată: Sentimente profunde de tristețe, deznădejde, gol interior sau gânduri autocritice.
- Anxietate sau tensiune severă: O stare persistentă de neliniște, de a fi “încordată” sau “la limită”, care poate culmina în atacuri de panică.
- Labilitate afectivă (schimbări bruște de dispoziție): Trecerea rapidă de la o stare la alta, crize de plâns subite fără un motiv aparent, o sensibilitate exagerată la respingere.
- Furie sau iritabilitate persistentă: O stare de nervozitate accentuată care duce la o creștere a conflictelor interpersonale cu familia, partenerul sau colegii.
Simptome cognitive și fizice suplimentare
Pe lângă simptomele emoționale majore, tabloul clinic al TDPM este completat de:
- Pierderea interesului pentru activități care înainte aduceau plăcere (muncă, socializare, hobby-uri).
- Dificultăți acute de concentrare și o senzație de “ceață mentală”.
- Letargie, oboseală extremă și lipsă de energie.
- Modificări semnificative ale apetitului, pofte alimentare intense sau mâncat compulsiv.
- Tulburări de somn, precum insomnia (dificultatea de a adormi) sau hipersomnia (nevoia excesivă de somn).
- Un sentiment copleșitor de a pierde controlul.
- Simptomele fizice clasice ale SPM (balonarea, durerile de sâni, durerile de cap), dar adesea resimțite cu o intensitate mult mai mare.
Criteriul decisiv pentru diagnostic este ca acest cumul de simptome să cauzeze un stres clinic semnificativ și să interfereze vizibil cu capacitatea de a funcționa la serviciu, la școală sau în relațiile sociale. Așadar, dacă în fiecare lună, timp de o săptămână sau două, simțiți că “nu mai sunteți dumneavoastră”, este esențial să discutați despre aceste trăiri în cadrul unui consult ginecologic, deoarece nu sunteți singură, iar ceea ce experimentați este o problemă medicală reală și tratabilă.
De ce apare TDPM? Cauze și factori de risc
Una dintre cele mai mari surse de frustrare pentru femeile care suferă de sindrom premenstrual sever este lipsa unei explicații simple. Mult timp s-a crezut, în mod eronat, că la baza problemei stă un “dezechilibru hormonal”. Studiile moderne au demonstrat, însă, că femeile cu TDPM au, în general, niveluri absolut normale de estrogen și progesteron.
Teoria acceptată astăzi este mult mai nuanțată și plasează problema la nivelul creierului. Se pare că femeile cu TDPM au o sensibilitate neurobiologică anormală la fluctuațiile hormonale normale care au loc pe parcursul ciclului menstrual. Cu alte cuvinte, problema nu sunt hormonii în sine, ci modul în care creierul lor reacționează la aceste schimbări ciclice. Această sensibilitate crescută, cel mai probabil determinată genetic, afectează în mod special sistemele de neurotransmițători, în special serotonina – substanța chimică responsabilă pentru reglarea dispoziției, a somnului și a apetitului. Scăderea nivelului de serotonină în faza premenstruală, declanșată de fluctuațiile hormonale, este considerată a fi cauza principală a simptomelor depresive și anxioase severe.
Alți factori care pot contribui sau crește vulnerabilitatea la TDPM includ:
- Predispoziția genetică: TDPM are o componentă ereditară, fiind mai frecvent la femeile care au în familie cazuri de depresie sau tulburări de dispoziție.
- Stresul cronic: Un nivel ridicat de stres poate exacerba simptomele și poate face managementul acestora mai dificil.
- Istoricul de traume: Experiențele traumatizante din trecut pot crește sensibilitatea sistemului nervos la factorii de stres, inclusiv la fluctuațiile hormonale.
Diagnosticul corect: un pas esențial către vindecare
Diagnosticul tulburării disforice premenstruale nu se poate pune pe baza unui test de sânge sau a unei ecografii. Deoarece simptomele se suprapun cu cele ale altor tulburări de dispoziție, precum depresia majoră sau tulburarea de anxietate generalizată, este crucială confirmarea legăturii directe cu ciclul menstrual.
Standardul de aur pentru diagnostic este monitorizarea prospectivă a simptomelor. Medicul ginecolog va cere pacientei să țină un jurnal detaliat al simptomelor, zilnic, pe parcursul a cel puțin două cicluri menstruale consecutive. În acest jurnal se notează:
- Simptomele specifice (fizice și emoționale).
- Intensitatea acestora (pe o scară de la 1 la 10).
- Ziua din ciclul menstrual în care apar, se intensifică și dispar.
Acest instrument este vital pentru a demonstra tiparul ciclic caracteristic: apariția simptomelor în săptămâna de dinaintea menstruației și dispariția lor completă la scurt timp după începerea acesteia. Doar așa se poate face o distincție clară între TDPM și o altă afecțiune psihologică, care ar avea simptome persistente pe tot parcursul lunii. Acest proces diagnostic necesită o colaborare strânsă între pacientă și medicul ginecolog, iar uneori poate implica și opinia unui medic psihiatru.
Opțiuni de tratament: cum poate fi gestionat sindromul premenstrual sever
Vestea bună este că TDPM este o afecțiune tratabilă. Odată ce diagnosticul este stabilit, există mai multe linii de tratament care pot reduce semnificativ sau chiar elimina simptomele, redând femeii controlul asupra propriei vieți.
Modificări ale stilului de viață și ale dietei
Pentru formele mai puțin severe sau ca terapie adjuvantă, anumite schimbări pot aduce beneficii:
- Dieta: Se recomandă o alimentație echilibrată, bogată în carbohidrați complecși (cereale integrale, legume), care pot crește nivelul de serotonină. Este utilă reducerea consumului de cofeină, alcool, sare (pentru a limita retenția de apă) și zahăr rafinat în perioada premenstruală.
- Exercițiul fizic: Activitatea aerobică regulată (mers alert, alergare, înot) este unul dintre cele mai eficiente antidepresive naturale, îmbunătățind starea de spirit și ameliorând simptomele fizice.
- Managementul stresului: Tehnici precum yoga, meditația, exercițiile de respirație profundă sau mindfulness pot ajuta la calmarea sistemului nervos și la o mai bună gestionare a tensiunii.
Tratamentul medicamentos: prima linie de apărare
Pentru majoritatea femeilor cu TDPM, modificările stilului de viață nu sunt suficiente. Tratamentul de primă linie, cu cea mai mare rată de succes, constă în:
- Antidepresivele (ISRS): Inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei (precum fluoxetina, sertralina, paroxetina) sunt extrem de eficienți. Aceștia acționează direct asupra dezechilibrului de serotonină din creier. Pot fi administrați fie continuu, pe tot parcursul lunii, fie intermitent, doar în faza luteală (ultimele 14 zile ale ciclului), decizia fiind luată împreună cu medicul.
Tratamentul hormonal
Atunci când antidepresivele nu sunt tolerate sau sunt ineficiente, se poate apela la terapii hormonale care au ca scop suprimarea ovulației și stabilizarea fluctuațiilor hormonale.
- Contraceptivele orale: Anumite tipuri de pilule contraceptive, în special cele care conțin o combinație de etinilestradiol și drospirenonă, sunt aprobate oficial pentru tratamentul TDPM și s-au dovedit a fi foarte eficiente.
Concluzie: suferința ta este reală și merită tratată
Sindromul premenstrual sever sau tulburarea disforică premenstruală nu este o exagerare, o slăbiciune sau un defect de caracter. Este o condiție neuro-endocrină complexă, cu o bază biologică reală, care poate provoca o suferință lunară autentică și profundă. A accepta că “așa ești tu în perioada aceea” nu este o soluție.
Dacă te recunoști în descrierile de mai sus, este esențial să iei atitudine. Începe prin a-ți monitoriza simptomele și programează o discuție deschisă cu medicul tău ginecolog. A căuta ajutor specializat nu este un semn de slăbiciune, ci un act de curaj și de responsabilitate față de propria sănătate. Există soluții, iar tu meriți să trăiești fiecare săptămână a lunii în echilibru și control.
