Osteoporoza este o afecțiune scheletică sistemică, caracterizată prin scăderea densității osoase și deteriorarea microarhitecturii țesutului osos. Aceste modificări fac ca oasele să devină fragile, poroase și, în consecință, mult mai susceptibile la fracturi. O fractură osteoporotică poate surveni în urma unui traumatism minor, cum ar fi o simplă căzătură de la propria înălțime, sau chiar în absența unui traumatism, în timpul unor activități banale precum aplecatul sau tușitul.
Deși poate afecta pe oricine, la orice vârstă, osteoporoza este mult mai frecventă la femei după menopauză și la persoanele vârstnice. Problema sa majoră este că evoluează fără niciun simptom până în momentul producerii primei fracturi. Aceste fracturi, în special cele de șold, de coloană vertebrală și de încheietura mâinii, pot duce la durere cronică, deformări, pierderea independenței și o scădere semnificativă a calității vieții.
Osul: un țesut viu și dinamic
Pentru a înțelege osteoporoza, este esențial să renunțăm la imaginea osului ca fiind o structură inertă. Osul este un țesut viu, extrem de activ din punct de vedere metabolic, care se află într-un proces continuu de remodelare pe tot parcursul vieții. Acest proces implică două tipuri de celule specializate: osteoclastele, care au rolul de a resorbi (dizolva) osul vechi sau deteriorat, și osteoblastele, care au rolul de a forma os nou, proaspăt.
În copilărie și adolescență, procesul de formare osoasă domină, ducând la creșterea și consolidarea scheletului. Masa osoasă atinge un vârf (peak bone mass) în jurul vârstei de 25-30 de ani. Acest capital osos maxim acumulat în tinerețe este un factor determinant crucial pentru riscul de osteoporoză mai târziu în viață. După atingerea acestui vârf, procesele de resorbție și formare osoasă rămân într-un echilibru relativ pentru câțiva ani. Însă, odată cu înaintarea în vârstă, în special după menopauză la femei, acest echilibru se strică, iar rata de pierdere osoasă începe să o depășească pe cea de formare. Osteoporoza apare atunci când această pierdere devine suficient de severă pentru a compromite integritatea structurală a osului.
Cauzele și factorii de risc: de ce apare osteoporoza?
Dezvoltarea osteoporozei este un proces complex, influențat de o combinație de factori de risc, unii nemodificabili, alții legați de stilul de viață.
Cel mai important factor de risc nemodificabil este sexul feminin și, în special, instalarea menopauzei. Estrogenul, hormonul feminin, are un rol protector esențial asupra osului, frânând activitatea osteoclastelor. Scăderea bruscă a nivelului de estrogen la menopauză duce la o accelerare dramatică a pierderii de masă osoasă. Femeile pot pierde până la 20% din masa osoasă în primii 5-7 ani după menopauză. Bărbații dezvoltă, de asemenea, osteoporoză, dar de obicei la vârste mai înaintate, deoarece au un capital osos inițial mai mare și nu trec printr-o schimbare hormonală la fel de bruscă, deși scăderea nivelului de testosteron poate contribui la pierderea osoasă. Alte cauze hormonale, precum un hiperparatiroidism netratat, pot, de asemenea, să ducă la pierdere osoasă accelerată.
Vârsta înaintată este un alt factor de risc major, independent de sex. Pe măsură ce îmbătrânim, eficiența celulelor care formează os scade. Factorii genetici joacă, de asemenea, un rol important, riscul fiind mai mare la persoanele cu un istoric familial de osteoporoză sau de fractură de șold la unul dintre părinți.
Există și numeroși factori de risc modificabili, legați de stilul de viață și de alte condiții medicale. Un aport inadecvat de calciu și vitamina D, esențiale pentru construirea și menținerea sănătății osoase, este o cauză frecventă. Sedentarismul și lipsa exercițiilor fizice, în special a celor cu impact (precum mersul alert, alergatul, dansul) sau a celor de forță, duc la slăbirea oaselor, deoarece osul se consolidează ca răspuns la stresul mecanic. Fumatul și consumul excesiv de alcool sunt, de asemenea, toxice pentru celulele osoase și interferează cu absorbția calciului. Anumite afecțiuni, precum bolile inflamatorii intestinale, cum este boala Crohn, pot duce la malabsorbția nutrienților necesari pentru os.
De asemenea, o serie de medicamente pot accelera pierderea osoasă. Cea mai cunoscută clasă este cea a corticosteroizilor (prednison), utilizați pe termen lung în tratamentul unor boli autoimune sau inflamatorii. Anumite tratamente pentru cancerul de sân sau de prostată, precum și unele medicamente anticonvulsivante, pot avea, de asemenea, un impact negativ asupra densității osoase. Complexitatea acestor factori de risc face ca evaluarea medicală să fie esențială, un consult de ortopedie în Satu Mare putând clarifica riscul individual și pașii de urmat.
Manifestările clinice: de ce este osteoporoza o “boală tăcută”?
Unul dintre cele mai perfide aspecte ale osteoporozei este natura sa complet asimptomatică. Procesul de pierdere a masei osoase se desfășoară în tăcere, pe parcursul a numeroși ani, fără a genera niciun fel de durere sau disconfort. O persoană nu poate “simți” cum oasele sale devin mai fragile. Din acest motiv, mulți pacienți nu află că suferă de această afecțiune decât în momentul în care are loc un eveniment dramatic: prima fractură de fragilitate.
Cu toate acestea, în stadiile avansate ale bolii, în special după ce s-au produs deja microfracturi sau fracturi vertebrale prin tasare, pot apărea anumite semne clinice. O scădere progresivă în înălțime, de câțiva centimetri față de înălțimea din tinerețe, este un semnal de alarmă major. Aceasta este cauzată de tasarea treptată a vertebrelor de la nivelul coloanei toracale. Consecutiv acestei tasări, poate apărea o modificare a posturii, cu o accentuare a curburii spatelui, ducând la un aspect “cocoșat” sau la cifoză. Uneori, o fractură vertebrală acută se poate manifesta printr-o durere de spate bruscă și intensă, care nu este legată de un efort deosebit sau de un traumatism major. Totuși, adesea, aceste tasări vertebrale sunt nedureroase și se produc lent. Orice tip de dureri de spate inexplicabile la o persoană în vârstă ar trebui să ridice suspiciunea unei posibile fracturi osteoporotice.
Consecințele osteoporozei: fracturile de fragilitate
Adevărata manifestare clinică a osteoporozei este fractura de fragilitate, definită ca o fractură produsă de un traumatism de joasă energie, care în mod normal nu ar fi cauzat o ruptură osoasă la o persoană sănătoasă.
Fracturile vertebrale prin tasare sunt cele mai frecvente. Așa cum am menționat, acestea pot fi silențioase, dar efectul lor cumulativ este devastator. Prin tasarea vertebrelor, cutia toracică se apropie de pelvis, ceea ce duce la scăderea volumului abdominal și toracic. Acest lucru poate cauza probleme digestive, precum sațietate precoce și reflux gastroesofagian, dar și probleme respiratorii, prin reducerea capacității pulmonare. Durerea cronică de spate și deformarea coloanei afectează sever mobilitatea, echilibrul și stima de sine.
Fractura de șold este cea mai gravă și mai de temut complicație a osteoporozei. Ea survine aproape întotdeauna în urma unei căzături și necesită spitalizare și intervenție chirurgicală majoră, de multe ori prin montarea unei proteze. Impactul său asupra calității vieții și a supraviețuirii este dramatic. Statisticile arată o rată crescută de mortalitate în primul an după o fractură de șold, iar o mare parte dintre supraviețuitori își pierd independența, necesitând îngrijire pe termen lung. Managementul chirurgical al unei fracturi de șold este similar cu cel din stadiile avansate de coxartroză, însă contextul traumatic și fragilitatea pacientului fac recuperarea mult mai dificilă.
Fractura de antebraț distal (încheietura mâinii) este adesea un “eveniment santinelă”. Este una dintre primele fracturi osteoporotice care apar, de obicei cu 10-15 ani înaintea unei fracturi de șold. Apariția unei astfel de fracturi la o persoană de peste 50 de ani, în urma unei simple căzături pe mână, ar trebui să declanșeze automat o investigație pentru osteoporoză.
Diagnosticul osteoporozei: cum măsurăm densitatea osoasă?
Deoarece boala este asimptomatică, diagnosticul se bazează pe identificarea persoanelor la risc și pe screeningul activ. Recomandările internaționale indică necesitatea testării pentru osteoporoză a tuturor femeilor cu vârsta de peste 65 de ani și a bărbaților de peste 70 de ani. Testarea este indicată și la femeile mai tinere, aflate în postmenopauză, sau la bărbații între 50 și 69 de ani, dacă prezintă factori de risc semnificativi, precum și la orice adult de peste 50 de ani care a suferit o fractură de fragilitate.
Metoda standard de aur pentru diagnostic este osteodensitometria cu absorbțiometrie duală cu raze X, cunoscută sub denumirea de testul DXA. Aceasta este o investigație rapidă, nedureroasă și care utilizează o doză foarte mică de radiații pentru a măsura densitatea minerală osoasă. Pacientul stă întins pe o masă, iar un braț al aparatului scanează zonele de interes, de obicei coloana lombară și șoldul.
Rezultatul este exprimat sub forma scorului T, un număr care compară densitatea osoasă a pacientului cu valoarea medie a unui adult tânăr și sănătos. Conform Organizației Mondiale a Sănătății, un scor T de până la -1 este considerat normal. Un scor T între -1 și -2.5 indică osteopenie, adică o masă osoasă redusă, un stadiu premergător osteoporozei. Un scor T de -2.5 sau mai mic stabilește diagnosticul de osteoporoză.
Deși testul DXA este esențial, evaluarea completă a unui pacient cu risc de osteoporoză include și alte investigații. Analizele de sânge nu pot diagnostica osteoporoza, dar sunt cruciale pentru a exclude cauze secundare de pierdere osoasă. Medicul va verifica nivelul de calciu, fosfor, vitamina D și funcția renală. De asemenea, se pot doza hormonii tiroidieni, pentru a exclude un hipertiroidism, sau parathormonul. Pentru a integra toți factorii de risc, se poate folosi calculatorul de risc FRAX. Acesta este un instrument online care, pe baza densității osoase și a altor date clinice, estimează probabilitatea pe 10 ani a pacientului de a suferi o fractură majoră, ajutând medicul în decizia de a iniția tratamentul.
Tratamentul osteoporozei: oprirea pierderii osoase și reconstrucția scheletului
Odată ce diagnosticul de osteoporoză sau osteopenie cu risc crescut de fractură este stabilit, medicul va elabora un plan de tratament personalizat. Obiectivele principale ale tratamentului sunt încetinirea sau oprirea pierderii de masă osoasă, creșterea densității minerale osoase și, în final, reducerea riscului de a suferi o fractură de fragilitate. Managementul osteoporozei este un angajament pe termen lung, care implică o combinație esențială între măsuri non-farmacologice și, atunci când este necesar, tratament medicamentos.
Fundația oricărui plan de tratament și, totodată, cea mai importantă strategie de prevenție, este adoptarea unui stil de viață sănătos pentru oase. Un aport adecvat de calciu este absolut esențial, deoarece calciul este principalul mineral din componența osului. Necesarul zilnic pentru adulți este de aproximativ 1000-1200 mg, care ar trebui obținut în primul rând din surse alimentare precum produsele lactate, legumele cu frunze verzi și alimentele fortificate. Atunci când dieta nu poate asigura acest aport, medicul poate recomanda suplimente de calciu.
La fel de important este și aportul de vitamina D, fără de care organismul nu poate absorbi eficient calciul din intestin. Deși este produsă în piele sub acțiunea soarelui, în multe regiuni geografice și în special la persoanele vârstnice, sinteza sa este insuficientă, făcând suplimentarea necesară pentru a atinge un nivel optim în sânge.
Exercițiul fizic regulat este un alt pilon al tratamentului. Oasele răspund la stresul mecanic prin a deveni mai dense și mai puternice. Exercițiile portante, în care corpul luptă împotriva gravitației, precum mersul alert, jogging-ul, dansul sau urcatul scărilor, sunt deosebit de benefice. Acestea trebuie completate cu exerciții de forță, cu greutăți sau benzi elastice, care stimulează formarea osoasă, și cu exerciții de echilibru și postură, precum Tai Chi, care sunt cruciale pentru a reduce riscul de căderi. Prevenirea căderilor este o componentă activă a tratamentului, incluzând eliminarea pericolelor din casă, corectarea problemelor de vedere care pot fi cauzate de afecțiuni precum glaucomul și revizuirea medicației care ar putea provoca amețeli. Toate aceste elemente contribuie la un stil de viață sănătos și activ.
Tratamentul medicamentos: opțiuni moderne pentru consolidarea oaselor
Atunci când riscul de fractură este ridicat, măsurile de stil de viață nu mai sunt suficiente și este necesară introducerea tratamentului medicamentos. Medicamentele moderne pentru osteoporoză sunt foarte eficiente și se împart în două mari categorii.
Medicamentele antiresorbtive sunt cele mai frecvent utilizate și acționează prin încetinirea sau blocarea activității osteoclastelor, celulele care distrug osul. Cea mai cunoscută clasă din această categorie sunt bisfosfonații, care se pot administra sub formă de pastile săptămânale sau lunare, sau ca perfuzie intravenoasă anuală. Aceștia reduc semnificativ riscul de fracturi vertebrale și de șold. O altă opțiune puternică este denosumab, un anticorp monoclonal care se administrează printr-o injecție subcutanată o dată la șase luni.
Pentru cazurile de osteoporoză severă, în special la pacienții care au suferit deja fracturi, se pot utiliza medicamente anabolice. Acestea au un mecanism diferit, stimulând în mod activ formarea de os nou. Teriparatidul, un analog al parathormonului, se administrează prin injecții zilnice și are un efect puternic de creștere a densității osoase, în special la nivelul coloanei vertebrale. Terapia hormonală de substituție, deși eficientă în prevenirea pierderii osoase imediat după instalarea menopauzei, nu mai este considerată un tratament de primă linie pentru osteoporoză din cauza altor riscuri asociate. Totuși, discuția despre echilibrul hormonal rămâne importantă, mai ales în contextul tranziției spre menopauză.
Managementul fracturilor osteoporotice
În cazul nefericit al producerii unei fracturi, managementul se concentrează pe controlul durerii, vindecarea osului și recuperarea funcțională. Fracturile de șold și de antebraț necesită de obicei intervenție chirurgicală pentru fixare. Pentru fracturile vertebrale dureroase care nu răspund la tratamentul conservator, se pot efectua proceduri minim invazive, precum vertebroplastia sau cifoplastia. Acestea presupun injectarea unui ciment osos special în corpul vertebral fracturat pentru a-l stabiliza și a calma durerea. După orice fractură de fragilitate, este imperativă inițierea tratamentului medicamentos pentru osteoporoză pentru a preveni apariția unor fracturi viitoare.
Concluzie
Osteoporoza este o afecțiune serioasă, cu un impact major asupra sănătății și independenței persoanelor vârstnice, dar este important de reținut că este o boală care poate fi prevenită și tratată eficient. Cheia succesului constă în conștientizarea factorilor de risc, adoptarea unui stil de viață sănătos pentru oase încă din tinerețe și efectuarea screeningului pentru densitatea osoasă la vârsta recomandată. Prin diagnosticarea timpurie și prin utilizarea judicioasă a opțiunilor terapeutice moderne, de la calciu și vitamina D la medicamente puternice care reconstruiesc osul, riscul de fractură poate fi redus semnificativ, permițând menținerea unei vieți active, independente și fără durere la orice vârstă.