Meningiomul cerebral: opțiuni de tratament și rata de recidivă

Meningiomul cerebral reprezintă una dintre cele mai frecvent întâlnite tumori primare care se dezvoltă la nivelul sistemului nervos central, afectând cu precădere adulții. Aceste tumori își au originea în celulele meningoteliale (sau arahnoidiene) ale meningelui, cele trei membrane protectoare (dura mater, arahnoida și pia mater) care învelesc creierul și măduva spinării. Deși în marea lor majoritate meningioamele sunt clasificate ca benigne (necanceroase) și au o tendință de creștere lentă, localizarea și dimensiunea lor pot duce la compresia structurilor cerebrale delicate și a nervilor cranieni, generând o varietate de simptome neurologice. O înțelegere aprofundată a opțiunilor de tratament disponibile și a factorilor care influențează riscul și rata de recidivă este crucială pentru pacienți și pentru familiile acestora, permițând luarea unor decizii informate împreună cu echipa medicală.

Ce este un meningiom cerebral?

După cum am menționat, meningioamele derivă din celulele arahnoidiene, care formează stratul mijlociu al meningelui. Ele pot apărea virtual oriunde există aceste celule, atât la nivelul craniului, cât și, mai rar, la nivelul canalului spinal. Cele mai comune localizări intracraniene includ:

• Convexitatea cerebrală: Pe suprafața creierului, sub oasele craniului.
• Falcine și parasagital: De-a lungul falx cerebri (coasa creierului), structura care separă cele două emisfere cerebrale.
• Baza craniului: Inclusiv aripa sfenoidală, șanțul olfactiv, tuberculum sellae, regiunea petroclivală. Acestea sunt adesea mai dificil de abordat chirurgical.
• Fosa posterioară: Afectând cerebelul și trunchiul cerebral.
• Intraventricular: Dezvoltându-se în interiorul ventriculilor cerebrali.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) clasifică meningioamele în trei grade histologice, pe baza aspectului microscopic al celulelor, a ratei de diviziune celulară (index mitotic) și a prezenței unor caracteristici specifice, cum ar fi invazia cerebrală:

• Gradul I (Benign): Acesta este cel mai comun tip, reprezentând aproximativ 80-90% din toate meningioamele. Se caracterizează prin creștere lentă, celule cu aspect uniform și un risc relativ scăzut de recidivă după o îndepărtare chirurgicală completă. Există mai multe subtipuri histologice de grad I (meningotelial, fibros, tranzițional etc.).
• Gradul II (Atipic): Constituie circa 5-15% din cazuri. Aceste tumori prezintă un index mitotic mai ridicat, o celularitate crescută, nuclei mai mari și proeminenți, sau pattern-uri de creștere specifice (de ex., “sheet-like”). Pot prezenta și invazie cerebrală microscopică. Au o rată de creștere mai rapidă și un risc considerabil mai mare de recidivă comparativ cu cele de grad I.
• Gradul III (Malign sau Anaplazic): Reprezintă cea mai rară formă (1-3%) și este cea mai agresivă. Celulele tumorale au un aspect franc malign, similar cu cel al carcinomului sau sarcomului, un index mitotic foarte înalt și necroză extensivă. Aceste tumori cresc rapid, pot invada extensiv țesutul cerebral adiacent, au o rată foarte mare de recidivă și, spre deosebire de celelalte grade, pot metastaza în alte părți ale corpului (plămâni, oase, ficat).

Cauze și factori de risc

Deși etiologia exactă a majorității meningioamelor rămâne necunoscută, cercetările au identificat o serie de factori care pot crește riscul de a dezvolta această afecțiune:

• Expunerea la radiații ionizante: Acesta este cel mai bine documentat factor de risc. Persoanele care au fost supuse radioterapiei la nivelul capului și gâtului, în special în perioada copilăriei (de exemplu, pentru tratamentul unor afecțiuni precum tinea capitis sau tumori cerebrale pediatrice), au un risc semnificativ crescut de a dezvolta meningioame la zeci de ani după expunere.
• Vârsta: Riscul de meningiom crește progresiv odată cu înaintarea în vârstă. Majoritatea cazurilor sunt diagnosticate la persoane cu vârste cuprinse între 40 și 70 de ani, fiind rare la copii.
• Sexul și influențele hormonale: Femeile sunt de aproximativ două până la trei ori mai predispuse să dezvolte meningioame decât bărbații, în special meningioame de grad I. Această diferență sugerează o posibilă influență a hormonilor sexuali feminini. Multe meningioame prezintă receptori pentru progesteron, iar unele și pentru estrogen. S-a observat o creștere a dimensiunii unor meningioame în timpul sarcinii sau în contextul terapiei de substituție hormonală.
• Factori genetici și ereditari: Majoritatea meningioamelor sunt sporadice (nu se moștenesc). Totuși, există anumite sindroame genetice care predispun la apariția lor. Cea mai cunoscută este neurofibromatoza de tip 2 (NF2), o afecțiune rară cauzată de mutații ale genei NF2 de pe cromozomul 22. Pacienții cu NF2 dezvoltă adesea meningioame multiple, schwanoame vestibulare bilaterale și alte tumori ale sistemului nervos. Mutații ale genei NF2 sunt găsite și într-un procent semnificativ de meningioame sporadice.
• Obezitatea: Studii epidemiologice recente au indicat o posibilă asociere între un indice de masă corporală (IMC) crescut și un risc ușor elevat de meningiom, în special la femei. Mecanismele din spatele acestei asocieri nu sunt pe deplin clarificate. Puteți afla mai multe despre obezitate, cauze și factori de risc.
• Istoricul de traumatisme cranio-cerebrale: Rolul traumatismelor craniene anterioare ca factor de risc este încă dezbătut și considerat controversat, neexistând dovezi concludente.

Simptomele meningiomului cerebral

Manifestările clinice ale unui meningiom sunt extrem de variabile și depind crucial de dimensiunea tumorii, de localizarea sa precisă și de rata sa de creștere, precum și de structurile neurologice pe care le comprimă sau le irită. Un număr semnificativ de meningioame, în special cele mici și cu creștere lentă, pot rămâne asimptomatice pentru perioade lungi și pot fi descoperite incidental în timpul unor investigații imagistice cerebrale efectuate pentru alte motive medicale.

Atunci când devin simptomatice, meningioamele pot cauza:

• Dureri de cap (cefalee): Acesta este unul dintre cele mai comune simptome. Cefaleea poate fi persistentă, progresivă sau poate avea caracteristici noi față de durerile de cap anterioare ale pacientului. Uneori, este mai accentuată dimineața.
• Crize epileptice (convulsii): Pot fi manifestarea inaugurală a unui meningiom, în special dacă tumora este localizată la suprafața creierului (convexital) și irită cortexul cerebral. Tipurile de crize variază de la cele focale (cu afectarea unei anumite părți a corpului) la cele generalizate. Mai multe informații despre epilepsie, cauze, simptome și tipuri de crize pot fi utile.
• Deficite neurologice focale: Acestea reflectă disfuncția unei anumite zone a creierului sau a unui nerv cranian și sunt specifice localizării tumorii:
  • Slăbiciune musculară (hemipareză) sau paralizie la nivelul unei jumătăți a corpului sau al unui membru.
  • Tulburări de sensibilitate (amorțeli, furnicături) într-o anumită regiune a corpului.
  • Tulburări de vedere: vedere încețoșată, vedere dublă (diplopie), pierderea parțială sau totală a vederii la un ochi, îngustarea câmpului vizual (hemianopsie). Acestea apar când tumora comprimă nervii optici, chiasma optică sau căile vizuale.
  • Tulburări de auz (hipoacuzie, surditate unilaterală) sau tinitus (zgomote supărătoare în urechi)), în special la meningioamele din fosa posterioară sau de la nivelul unghiului ponto-cerebelos.
  • Dificultăți de vorbire (afazie) sau de articulare a cuvintelor (dizartrie).
  • Pierderea mirosului (anosmie), mai ales în cazul meningioamelor de șanț olfactiv.
  • Amețeli, vertij, instabilitate la mers, probleme de coordonare (ataxie), frecvente în meningioamele de fosă posterioară.
  • Paralizii ale nervilor cranieni, ducând la asimetrie facială, căderea pleoapei (ptoză), dificultăți la înghițire (disfagie).
• Modificări cognitive, comportamentale sau de personalitate: Acestea pot include confuzie, letargie, apatie, probleme de memorie și concentrare, iritabilitate sau schimbări subtile de personalitate. Sunt mai frecvente în cazul tumorilor mari, localizate frontal, sau care determină creșterea presiunii intracraniene.
• Semne de hipertensiune intracraniană: În cazul tumorilor mari care blochează circulația lichidului cefalorahidian (LCR) sau cauzează edem cerebral important, pot apărea simptome precum greață, vărsături (în special matinale, “în jet”), edem papilar (umflarea nervului optic la examenul fundului de ochi).

Diagnosticul meningiomului

Procesul de diagnosticare a unui meningiom implică mai multe etape, inițiindu-se de regulă cu o evaluare clinică amănunțită:

1. Anamneza și examenul neurologic: Medicul va culege informații detaliate despre simptomele pacientului, istoricul medical personal și familial. Ulterior, va efectua un examen neurologic complet pentru a identifica eventualele deficite de funcție motorie, senzitivă, a nervilor cranieni, de coordonare, reflexe și status mental.
2. Investigații imagistice cerebrale: Acestea sunt esențiale pentru vizualizarea tumorii, determinarea localizării, dimensiunilor, relației cu structurile învecinate și caracteristicilor sale.
   • Tomografia Computerizată (CT) cranio-cerebrală: Adesea prima investigație efectuată, mai ales în urgență. CT-ul poate identifica prezența unei mase tumorale, eventualele calcificări (frecvente în meningioame), edemul peritumoral sau efectul de masă asupra structurilor cerebrale. Poate fi efectuată cu sau fără substanță de contrast.
   • Rezonanța Magnetică Nucleară (RMN) cranio-cerebrală: Este considerată investigația imagistică de elecție (“gold standard”) pentru diagnosticul și caracterizarea meningioamelor. RMN-ul oferă imagini mult mai detaliate ale țesuturilor moi, permițând o delimitare precisă a tumorii, a relației sale cu vasele de sânge, nervii cranieni și parenchimul cerebral. Secvențele ponderate T1 cu administrare de substanță de contrast pe bază de gadoliniu sunt cruciale, meningioamele prezentând de obicei o priză de contrast intensă și omogenă. Un semn radiologic sugestiv, dar nu exclusiv, pentru meningiom este “coada durală” (“dural tail sign”) – o îngroșare a durei mater adiacente tumorii, care captează contrast. Deși rolul ecografiei în diagnosticarea precoce a afecțiunilor medicale este valoros în multe domenii, pentru tumorile cerebrale, CT și RMN sunt principalele modalități imagistice.
   • Angiografia cerebrală (convențională sau prin CT/RMN): Poate fi necesară în anumite cazuri, în special pentru meningioamele mari, bogat vascularizate sau localizate în apropierea unor vase de sânge majore. Aceasta ajută la evaluarea surselor de vascularizație ale tumorii și poate fi utilizată preoperator pentru embolizarea selectivă a vaselor care alimentează tumora, cu scopul de a reduce sângerarea intraoperatorie.
   • Spectroscopia prin Rezonanță Magnetică (MRS): O tehnică RMN specializată care poate oferi informații despre compoziția chimică a tumorii, putând ajuta uneori la diferențierea meningioamelor de alte tipuri de tumori sau la sugerarea gradului de malignitate, deși nu este o investigație de rutină.
3. Examenul histopatologic: Diagnosticul definitiv și clasificarea gradului OMS al meningiomului se stabilesc prin examinarea microscopică a unei mostre de țesut tumoral. Acest țesut este obținut fie printr-o biopsie stereotactică (mai rar, în cazuri selectate), fie, cel mai adesea, în timpul intervenției chirurgicale de îndepărtare a tumorii. Această analiză este esențială pentru prognostic și pentru planificarea oricărui tratament adjuvant.

Pentru o înțelegere mai largă a contextului intervențiilor, puteți consulta informații generale despre chirurgia neurologică.

Opțiuni de tratament pentru meningiomul cerebral

Abordarea terapeutică a unui meningiom este complexă și individualizată, depinzând de o multitudine de factori, precum: gradul OMS al tumorii, dimensiunea și localizarea exactă, prezența și severitatea simptomelor, vârsta pacientului, starea generală de sănătate și preferințele acestuia. Decizia terapeutică este luată, de obicei, în cadrul unei echipe multidisciplinare.

1. Monitorizare activă (expectativă terapeutică sau “watchful waiting”) Această abordare este o opțiune viabilă pentru pacienții cu meningioame mici, asimptomatice sau cu simptome minime, care nu afectează calitatea vieții, și cu o creștere lentă documentată imagistic. Este preferată în special la pacienții vârstnici sau la cei cu comorbidități semnificative, pentru care riscurile unei intervenții active ar putea depăși beneficiile. Monitorizarea constă în efectuarea de examinări RMN periodice (de exemplu, la 6 luni, apoi anual sau la intervale mai mari, în funcție de evoluție) pentru a urmări dimensiunea tumorii. Tratamentul activ este inițiat dacă tumora crește semnificativ sau dacă apar simptome noi ori se agravează cele existente.
2. Intervenția chirurgicală (rezecția tumorală) Îndepărtarea chirurgicală este tratamentul de primă intenție și potențial curativ pentru majoritatea meningioamelor simptomatice, în creștere, sau pentru cele care determină un efect de masă important. Obiectivele principale ale chirurgiei sunt:
   • Îndepărtarea cât mai completă posibil a tumorii (rezecție totală).
   • Decompresia structurilor neurologice adiacente pentru ameliorarea simptomelor.
   • Obținerea de țesut tumoral pentru confirmarea diagnosticului histopatologic și a gradului OMS. Extinderea rezecției chirurgicale este un factor prognostic major și este adesea descrisă folosind Scala Simpson, care clasifică gradul de îndepărtare:
   • Gradul I Simpson: Rezecție macroscopică completă a tumorii, inclusiv a inserției durale și a osului infiltrat (dacă este cazul).
   • Gradul II Simpson: Rezecție macroscopică completă a tumorii, cu coagularea inserției durale.
   • Gradul III Simpson: Rezecție macroscopică completă a tumorii, fără rezecția sau coagularea inserției durale (de ex., când dura acoperă un sinus venos important).
   • Gradul IV Simpson: Rezecție parțială (subtotală) a tumorii.
   • Gradul V Simpson: Doar biopsie sau decompresie simplă. Tehnicile moderne de neurochirurgie, cum ar fi microneurochirurgia (utilizarea microscopului operator), neuronavigația (sistem de ghidaj computerizat bazat pe imagistica preoperatorie), monitorizarea neurofiziologică intraoperatorie (pentru a evalua funcția nervilor și a căilor cerebrale în timp real) și aspiratorul ultrasonic, au crescut semnificativ siguranța și eficacitatea acestor intervenții, permițând rezecții mai complete cu minimizarea riscurilor de deficite neurologice postoperatorii. Riscurile potențiale ale chirurgiei includ infecții, sângerări, leziuni ale țesutului cerebral sănătos, deficite neurologice noi sau agravate, crize epileptice, scurgeri de LCR.
3. Radioterapia Radioterapia utilizează fascicule de radiații ionizante de înaltă energie pentru a distruge celulele tumorale sau pentru a le opri creșterea și diviziunea. Este o componentă esențială în managementul meningioamelor în diverse scenarii:
   • Tratament primar: Pentru pacienții cu meningioame inoperabile din cauza localizării (de ex., la baza craniului, implicând structuri vitale) sau a comorbidităților care contraindică anestezia generală sau o intervenție chirurgicală majoră.
   • Terapie adjuvantă postoperatorie:
     • După rezecția subtotală (parțială) a unui meningiom de orice grad, pentru a controla creșterea fragmentului tumoral restant și a reduce riscul de recidivă.
     • După rezecția completă a meningioamelor de grad II (atipice) și obligatoriu pentru cele de grad III (maligne), datorită riscului lor intrinsec ridicat de recidivă.
   • Tratament pentru recidive: În cazul reapariției tumorii după tratamentul inițial. Principalele modalități de radioterapie utilizate sunt:
   • Radioterapia stereotactică radiochirurgicală (SRS – de exemplu, Gamma Knife®, CyberKnife®, X-Knife®): Aceasta implică administrarea unei doze unice, mari și foarte precis direcționate de radiații către tumoră, minimizând expunerea țesuturilor sănătoase din jur. Este ideală pentru tumori mici (sub 3-3.5 cm diametru), bine delimitate și localizate la o distanță sigură de structurile critice.
   • Radioterapia stereotactică fracționată (FSRT) sau Radioterapia externă convențională fracționată (EBRT): Implică administrarea dozei totale de radiații în mai multe ședințe (fracțiuni) mai mici, pe parcursul a câteva săptămâni (de obicei 5-6 săptămâni). Această abordare permite țesuturilor sănătoase să se recupereze între ședințe și este preferată pentru tumorile mai mari, cele cu forme neregulate sau cele localizate foarte aproape de structuri sensibile la radiații (cum ar fi nervii optici sau trunchiul cerebral).
   • Terapia cu protoni (Proton Beam Therapy): O formă mai nouă de radioterapie care utilizează protoni în loc de fotoni (raze X). Avantajul constă în depunerea precisă a dozei de radiații la nivelul tumorii, cu o scădere bruscă a dozei dincolo de țintă, reducând astfel expunerea țesuturilor sănătoase din spatele tumorii. Poate fi o opțiune pentru tumori localizate în zone critice.
4. Chimioterapia și terapiile țintite (biologice) Rolul chimioterapiei tradiționale în tratamentul meningioamelor este, în general, limitat, deoarece majoritatea acestor tumori (în special cele de grad I) nu răspund bine la agenții citostatici convenționali. Totuși, pentru meningioamele agresive de grad III (maligne) sau pentru cele de grad II (atipice) care recidivează în ciuda chirurgiei și radioterapiei, se pot lua în considerare diverse opțiuni terapeutice sistemice, adesea în contextul unor studii clinice. Acestea pot include:
   • Agenți chimioterapici (de ex., hidroxiuree, temozolomidă – cu eficacitate modestă).
   • Terapii hormonale (antagoniști ai receptorilor de progesteron, cum ar fi mifepristona – rezultate variabile).
   • Terapii țintite moleculare: Pe măsură ce se înțeleg mai bine căile moleculare implicate în dezvoltarea meningioamelor, se cercetează agenți care vizează specific aceste căi (de ex., inhibitori ai receptorului pentru factorul de creștere derivat din plachete (PDGFR), inhibitori ai factorului de creștere endotelial vascular (VEGF) precum bevacizumab, inhibitori mTOR, inhibitori ai kinazelor dependente de cicline (CDK)). Multe dintre acestea sunt încă în fază experimentală pentru meningioame.

Rata de recidivă a meningiomului

Riscul de reapariție a tumorii după tratament (recidivă) este o preocupare majoră și unul dintre cei mai importanți factori care influențează prognosticul pe termen lung. Principalii determinanți ai ratei de recidivă sunt:

• Gradul OMS al tumorii: Acesta este cel mai puternic predictor.
  • Gradul I (Benign): După o rezecție totală macroscopică (Simpson grad I-II), rata de recidivă este relativ scăzută. Estimările variază, dar se situează în jur de 5-10% la 5 ani, 10-20% la 10 ani și pot ajunge la 20-30% la 15-20 de ani. În cazul unei rezecții subtotale (Simpson grad IV), riscul de recidivă crește semnificativ, putând depăși 50% la 10 ani fără tratament adjuvant.
  • Gradul II (Atipic): Aceste tumori au un potențial intrinsec mai mare de recidivă. Chiar și după o rezecție aparent completă, ratele de recidivă pot fi de aproximativ 30-50% la 5 ani și pot depăși 60-70% la 10 ani fără radioterapie adjuvantă. Radioterapia postoperatorie este frecvent recomandată pentru a reduce acest risc.
  • Gradul III (Malign/Anaplazic): Prezintă cel mai mare risc de recidivă, adesea rapidă și agresivă. Ratele de recidivă pot depăși 50-70% la 2 ani și 70-90% la 5 ani, în ciuda tratamentului multimodal (chirurgie urmată de radioterapie și, uneori, chimioterapie).
• Extinderea rezecției chirurgicale (Gradul Simpson): O rezecție cât mai completă (ideal Simpson grad I) este asociată cu cea mai mică rată de recidivă pentru toate gradele OMS. Incompletețea rezecției crește substanțial riscul de reapariție.
• Localizarea tumorii: Anumite localizări, cum ar fi baza craniului (sinus cavernos, regiune petroclivală), fac adesea imposibilă o rezecție completă fără riscuri neurologice majore, ceea ce predispune la recidivă.
• Indexul de proliferare Ki-67: Acesta este un marker imunohistochimic care reflectă procentul de celule tumorale aflate în diviziune activă. Un index Ki-67 crescut este asociat cu un risc mai mare de recidivă, chiar și în cadrul aceluiași grad OMS.
• Vârsta pacientului: Unii autori sugerează că pacienții mai tineri ar putea avea un risc ușor mai mare de recidivă pe termen foarte lung, posibil datorită unei perioade mai lungi de urmărire și a unei biologii tumorale diferite.
• Prezența invaziei cerebrale: Chiar și microscopică, invazia parenchimului cerebral de către celulele meningiomului (caracteristică ce definește cel puțin gradul II) crește riscul de recidivă.
• Subtipul histopatologic: Anumite subtipuri de meningiom de grad I (de ex., papilar, rabdoid – acum clasificate ca grad II sau III) au un comportament mai agresiv.
• Factori moleculari: Cercetările actuale se concentrează pe identificarea unor markeri moleculari (mutații genetice specifice, de ex., TERT promoter, BAP1, DMD) care ar putea prezice mai precis riscul de recidivă și agresivitatea tumorală.

Monitorizarea imagistică pe termen lung (de obicei prin RMN cranio-cerebral) este absolut crucială pentru toți pacienții tratați pentru meningiom, intervalele de urmărire fiind adaptate în funcție de gradul tumorii și de tratamentul efectuat.

Prognostic și calitatea vieții

Prognosticul general pentru pacienții cu meningiom este considerat relativ bun, în special pentru marea majoritate a celor cu tumori de grad I care beneficiază de o rezecție chirurgicală completă. Mulți dintre acești pacienți pot trăi o viață normală sau aproape normală, cu o speranță de viață neafectată semnificativ de tumoră.

Totuși, prognosticul devine mai rezervat pentru:

• Meningioamele de grad II și, mai ales, grad III.
• Cazurile cu rezecție incompletă.
• Meningioamele localizate în zone critice, unde chiar și o tumoră benignă poate cauza deficite severe.
• Pacienții cu recidive multiple.

Calitatea vieții după tratamentul pentru meningiom poate fi afectată de mai mulți factori:

• Deficitele neurologice persistente: Cauzate fie de tumoră în sine, fie ca sechele ale tratamentului (chirurgical sau radioterapie). Acestea pot include slăbiciune motorie, tulburări de vedere, probleme de vorbire, crize epileptice.
• Oboseala cronică: Un simptom frecvent raportat.
• Tulburări cognitive: Dificultăți de concentrare, memorie, funcții executive.
• Impactul emoțional și psihologic: Anxietate legată de boală și de riscul de recidivă, depresie.
• Efectele secundare pe termen lung ale radioterapiei: Deși rare cu tehnicile moderne, pot include radionecroză, risc de tumori secundare induse de radiații (după mulți ani).

Un program de reabilitare complex, care poate include fizioterapie, kinetoterapie, terapie ocupațională, logopedie, consiliere psihologică și neuropsihologică, este adesea necesar pentru a ajuta pacienții să-și maximizeze recuperarea funcțională și să se adapteze la eventualele limitări. Participarea la grupuri de suport poate fi, de asemenea, benefică.

Concluzii

Meningiomul cerebral, deși este o tumoră adesea benignă și cu creștere lentă, reprezintă o provocare diagnostică și terapeutică complexă, necesitând o abordare individualizată și multidisciplinară. Progresele continue în tehnicile de neurochirurgie, modalitățile de radioterapie și înțelegerea biologiei moleculare a acestor tumori au condus la îmbunătățirea semnificativă a ratelor de control tumoral, a supraviețuirii și a calității vieții pentru mulți pacienți.

Este fundamental ca pacienții să discute deschis și detaliat cu echipa medicală specializată – formată de obicei din neurochirurg, neurolog, oncolog radioterapeut, anatomopatolog și, la nevoie, alți specialiști (endocrinolog, oftalmolog, ORL-ist) – pentru a înțelege toate aspectele bolii și ale opțiunilor terapeutice. Cercetarea continuă este vitală pentru dezvoltarea unor noi strategii de tratament, mai eficiente și mai puțin toxice, în special pentru formele agresive și recidivante de meningiom. Monitorizarea atentă și pe termen lung post-tratament rămâne piatra de temelie pentru depistarea precoce a oricărei recidive și pentru ajustarea promptă a managementului terapeutic.