Infecțiile genitale | Dr. Anca Rotaru | Anastasios Bacău

YouTube player

Bună ziua, numele meu este Anca Rotaru și sunt medic specialist obstetrică-ginecologie în cadrul centrului medical Anastasios din Bacău.

Astăzi doresc să discutăm despre infecțiile tractului genital și anume, care sunt cauzele principale ale infecțiilor genitale, factorii favorizanți, semnele și simptomele, diagnosticul și tratamentul acestora, în plus voi aduce în discuție informații legate de candidoza vaginală.

Infecțiile tractului genital

Una dintre cele mai frecvente cauze de prezentare al pacientelor în cabinetele de ginecologie o reprezintă infecțiile tractului genital. Acestea dacă nu sunt identificate precoce și tratate corespunzător au o evoluție nefavorabilă, reprezentând o cauză majoră de morbiditate prin boli infecțioase.

Care este momentul apariției infecțiilor tractului genital?

Acestea apar când există un dezechilibru la nivelul florii locale vaginale, cauzată în principal de o bacterie. Acest dezechilibru se traduce prin afectarea PH-ului vaginal și scăderea numărului de lactobacili. Cel mai adesea și cel mai importanți factori favorizanți ai apariției infecțiilor sunt vârsta tânără, debutul precoce al vieții sexuale, utilizarea contraceptivelor prin dispozitive intrauterine, parteneri sexuali multipli, igienă precară sau din contră, excesivă, factori hormonali, hormoni estrogeni lipsă, utilizarea contraceptivelor orale, factori medicamentoși, tratamentul cu antibiotice, imunosupresoarele citostatice, diverse patologii asociate infecțiilor urinare, diabet.

Care sunt cauzele apariției infecțiilor genitale?

Acestea sunt cauzate de diverse agenți patogeni, cum ar fi bacteriile cel mai adesea, dar și virusurile, fungii și paraziții.

Cum se transmit infecțiile genitale

Se pot transmite cel mai adesea prin contact sexual, unde există și alte căi de transmitere, cum ar fi contactul tegumentar, cu secreții de la nivelul organelor genitale ale cavității bucale, rectului sau chiar contactul cu sângele infectat.

Cum se clasifică infecțiile genitale?

Pot fi infecții genitale cunoscute, boala inflamatorie pelvină, care sunt infecții genitale înalte, au cauze bacteriene cel mai adesea, și mai rar virale, care interesează uterul, trompele uterine și ovarele. Infecții genitale joase, din această categorie fac parte vulvitele, vaginitele, inflamația glandelor accesorii, cervicitele.

Care sunt semnele și simptomele apariției infecțiilor genitale?

Există o serie de semne și simptome care ne pot sugera apariția infecțiilor și anume, la nivelul secrețiilor vaginale acestea se pot modifica, devenind mult mai abundente, schimbându-și culoarea, în nuanțe verzui-gălbui sau gri și căpătând totodată un miros neplăcut specific. Durerea, disconfortul poate fi prezentă la nivelul organelor genitale, pruritul zonei specifice, la contactul sexual poate apărea un disconfort, dispareunie sau sângerare, leziuni locale, papule, condiloame, ulcere și nu în ultimul rând un proces infecțios, poate apărea febra.

Cum punem diagnosticul de infecție genitală?

Diagnosticul putem pune pe baza anamnezei simptome și a examenului clinic obiectiv și paraclinicic prin examenul secreției vaginale și analizelor de sânge.

Există metode de profilaxie pentru apariția infecțiilor?

Da, întotdeauna există diverse metode profilactice, iar în acest caz putem vorbi despre păstrarea igienei intime, contact sexual protejat, optarea în favoarea lenjerie de bumbac și evitarea articolelor mulate, evitarea umidității și nu în ultimul rând, evitarea spălătoriilor vaginale fără un motiv întemeiat.

Care este tratamentul acestor infecții genitale?

Primordial la apariția oricărui tip de infecție este prezentarea la doctor, în acest caz la medicul ginecolog. Acesta va identifica problema și va recomanda un tratament adecvat și personalizat pentru fiecare pacient în parte, însă în cazul infecțiilor genitale este important ca ambii parteneri să urmeze un tratament specific. Acesta poate fi local sau sistemic, cel local este reprezentat de utilizarea de ovule și creme, iar cel sistemic de utilizarea de comprimate orale. Netratarea acestor infecții sau tratarea neadecvată poate duce la complicații grave, precum infecții urinare, dureri cronice pelvine, anexite, naștere prematură și chiar infertilitate.

Vă mulțumesc pentru timpul acordat, iar în cazul în care vă confruntați cu semne și simptome asemănătoare celor descrise mai sus, vă recomand prezentarea la un consult de specialitate. Personal, mă găsiți la centrul medical Anastasios din Bacău. În cazul în care aveți întrebări, nelămuriri, curiozități vă rog să le adresați în secțiunea de comentarii a videoclipului de mai sus.

Vă mulțumesc.

Dr. Anca Rotaru

Medic Specialist Obstetrică-Ginecologie

Pentru programări în cadrul departamentului de Obstetrică-Ginecologie, vă rugăm să accesați linkurile de mai jos în funcție de locația clinicii.

Obstetrică-Ginecologie Centrul Medical Anastasios Cluj-Napoca

Obstetrică-Ginecologie Centrul Medical Anastasios Bacău

Obstetrică-Ginecologie Centrul Medical Anastasios Zalău

Pentru mai multe informații despre infecțiile genitale apăsați aici.

Împărtășește cunoștințele cu prietenii tai