Fibrilația atrială este cea mai frecventă tulburare de ritm cardiac, o afecțiune în care camerele superioare ale inimii, atriile, bat într-un mod haotic și neregulat. În loc să se contracte ritmic pentru a pompa sângele eficient către camerele inferioare (ventriculi), atriile practic “tremură” sau fibrilează. Această activitate electrică anarhică duce la un puls neregulat și adesea rapid, care poate fi resimțit de pacient ca o bătaie de inimă dezordonată.
Deși uneori poate trece neobservată, fibrilația atrială nu este o simplă palpitație inofensivă. Este o condiție medicală serioasă care, netratată, crește semnificativ riscul de accident vascular cerebral (AVC), insuficiență cardiacă și alte complicații cardiovasculare. Prevalența sa crește odată cu vârsta, afectând un număr tot mai mare de persoane, motiv pentru care recunoașterea semnelor și înțelegerea riscurilor sunt de o importanță capitală.
Inima normală versus inima în fibrilație atrială
Într-o inimă sănătoasă, ritmul este generat de un stimulator cardiac natural numit nodul sinusal, localizat în atriul drept. Acesta emite impulsuri electrice regulate, care se propagă într-un mod ordonat, determinând mai întâi contracția sincronizată a atriilor și apoi, cu o mică întârziere, contracția ventriculilor. Acest mecanism perfect coordonat asigură o funcție de pompă eficientă și un puls regulat.
În fibrilația atrială, acest sistem de comandă este perturbat. Impulsuri electrice multiple, rapide și haotice apar din diverse puncte ale atriilor, în special din zona venelor pulmonare. Aceste semnale copleșesc nodul sinusal și duc la o activare anarhică a mușchiului atrial, care se contractă cu o frecvență de peste 300-400 de bătăi pe minut. Ventriculii sunt bombardați cu aceste impulsuri neregulate și răspund prin a se contracta la intervale inegale și, de multe ori, cu o frecvență crescută. Această succesiune de bătăi neregulate și ineficiente este ceea ce definește fibrilația atrială și generează simptomele resimțite de pacient.
Cum se manifestă fibrilația atrială? Simptomele de recunoscut
Un aspect particular al fibrilației atriale este că, la un număr semnificativ de pacienți, aceasta poate fi complet asimptomatică. În aceste cazuri, afecțiunea este adesea descoperită întâmplător, în timpul unui control medical de rutină sau al unei electrocardiograme efectuate din alte motive. Atunci când apar, simptomele pot varia foarte mult ca intensitate.
Cel mai frecvent simptom raportat sunt palpitațiile. Acestea sunt descrise ca o senzație neplăcută de conștientizare a bătăilor inimii, care pot fi resimțite ca o “fluturare” în piept, o bătaie rapidă, puternică sau complet haotică. Aceste palpitații cardiace pot dura de la câteva secunde la câteva ore sau chiar zile. Alte manifestări comune includ o stare de oboseală persistentă și o capacitate redusă la efort, cauzate de pomparea ineficientă a sângelui oxigenat către mușchi și organe.
Pacienții pot experimenta, de asemenea, dificultăți de respirație (dispnee), amețeli sau senzația de leșin, în special dacă frecvența cardiacă este foarte rapidă și tensiunea arterială scade. Uneori, poate apărea și o durere sau un disconfort în piept, similar cu angina, mai ales la pacienții care suferă deja de boala cardiacă ischemică, deoarece ritmul rapid crește consumul de oxigen al inimii.
Principalul risc: accidentul vascular cerebral (AVC)
Cel mai de temut și periculos risc asociat cu fibrilația atrială este accidentul vascular cerebral ischemic. Mecanismul este unul direct: deoarece atriile nu se mai contractă eficient, ci doar tremură, fluxul de sânge prin ele devine lent și turbulent. Această stază a sângelui, în special într-o mică excrescență a atriului stâng numită auricul, favorizează formarea de cheaguri de sânge (trombi).
Dacă un astfel de cheag sau un fragment din el se desprinde, este purtat de fluxul sanguin și poate ajunge la creier, unde blochează o arteră. Blocarea bruscă a fluxului de sânge către o porțiune a creierului duce la moartea celulelor nervoase din zona respectivă, producând un accident vascular cerebral. Studiile arată că riscul de AVC la un pacient cu fibrilație atrială este de aproximativ cinci ori mai mare decât la o persoană cu ritm normal. Mai mult, accidentele vasculare cerebrale cauzate de fibrilația atrială sunt adesea mai severe, lasă sechele mai grave și au o mortalitate mai mare. Prevenirea formării acestor cheaguri este piatra de temelie a tratamentului și motivul pentru care mulți pacienți necesită medicație anticoagulantă. Gravitatea consecințelor subliniază importanța managementului afecțiunilor cardiovasculare, care pot necesita uneori intervenții complexe, precum bypass-ul coronarian.
Alte riscuri și complicații
Pe lângă riscul de AVC, fibrilația atrială pe termen lung poate duce și la alte complicații. O frecvență cardiacă rapidă, menținută constant pe o perioadă de săptămâni sau luni, poate slăbi progresiv mușchiul cardiac. Această condiție, numită tahicardiomiopatie, este o cauză reversibilă de insuficiență cardiacă. Prin controlarea ritmului cardiac, funcția inimii se poate îmbunătăți considerabil. De asemenea, studii recente au arătat o asociere între prezența fibrilației atriale și un risc crescut de a dezvolta tulburări cognitive și demență pe termen lung, posibil prin mecanismul unor micro-embolii cerebrale tăcute.
Cauzele și factorii de risc: de ce apare fibrilația atrială?
Dezvoltarea fibrilației atriale este rareori un eveniment izolat, fiind cel mai adesea consecința sau complicația altor afecțiuni, în special a celor care afectează structura și funcția inimii. Principalii factori de risc sunt de natură cardiovasculară. Hipertensiunea arterială cronică, necontrolată, este unul dintre cei mai importanți factori. Presiunea constant crescută obligă inima să muncească mai mult, ceea ce duce în timp la îngroșarea și rigidizarea pereților atriali, creând un mediu propice pentru apariția circuitelor electrice anormale.
Orice formă de boală cardiacă structurală crește riscul. Pacienții care au suferit un infarct miocardic, cei cu insuficiență cardiacă sau cu afecțiuni ale valvelor inimii (în special ale valvei mitrale) prezintă un risc crescut, deoarece aceste condiții duc la dilatarea și fibrozarea atriilor.
Pe lângă bolile de inimă, există și alți factori de risc importanți. Vârsta este cel mai puternic factor nemodificabil, prevalența fibrilației atriale crescând exponențial după 65 de ani. Obezitatea, diabetul zaharat și sindromul de apnee în somn sunt condiții strâns legate de apariția acestei aritmii, prin mecanisme ce implică inflamația cronică și stresul asupra inimii. De asemenea, hipertiroidismul (o glandă tiroidă hiperactivă) și consumul excesiv de alcool, în special cel de tip “binge drinking”, pot declanșa episoade de fibrilație atrială.
Diagnosticul fibrilației atriale: cum se confirmă afecțiunea?
Diagnosticul de certitudine al fibrilației atriale se poate stabili doar printr-o electrocardiogramă (EKG). Dacă pacientul se află în aritmie în momentul efectuării EKG-ului, diagnosticul este confirmat instantaneu prin observarea ritmului neregulat și a absenței undelor P normale. Provocarea apare la pacienții cu fibrilație atrială paroxistică, ale cărei episoade pot dura doar câteva minute sau ore și pot dispărea înainte ca persoana să ajungă la medic.
Pentru aceste cazuri, este necesară o monitorizare EKG pe o perioadă mai lungă. Cel mai frecvent se utilizează un monitor Holter EKG, un dispozitiv portabil pe care pacientul îl poartă timp de 24, 48 de ore sau chiar mai mult, și care înregistrează continuu activitatea electrică a inimii, putând surprinde astfel episoadele intermitente.
Odată ce diagnosticul a fost confirmat, următorul pas esențial este efectuarea unei ecocardiografii. Această ecografie a inimii nu diagnostichează aritmia în sine, ci evaluează structura și funcția inimii, căutând o cauză subiacentă (o valvulopatie, o disfuncție a ventriculului stâng) și evaluând dimensiunea atriilor. Aceste informații sunt cruciale pentru a stabili cea mai bună strategie de tratament. Întregul proces de diagnostic și evaluare a riscurilor necesită expertiza unui medic specialist, iar un consult de cardiologie în Baia Mare este esențial pentru orice pacient cu suspiciune de fibrilație atrială.
Opțiuni de tratament
Managementul fibrilației atriale este complex și se bazează pe o strategie personalizată, axată pe trei obiective principale, care se abordează simultan.
Primul și cel mai important pilon este prevenirea accidentului vascular cerebral. Aceasta se realizează prin administrarea de medicamente anticoagulante, cunoscute popular ca “diluanți de sânge”, care împiedică formarea cheagurilor de sânge în atrii. Decizia de a iniția acest tratament nu se bazează pe prezența sau absența simptomelor, ci pe un scor de risc individual, care ia în calcul vârsta și prezența altor afecțiuni.
Al doilea pilon este controlul frecvenței cardiace. La mulți pacienți, răspunsul ventricular în fibrilația atrială este foarte rapid, ceea ce cauzează palpitații, oboseală și poate slăbi inima în timp. Se utilizează medicamente (precum beta-blocante sau blocante de calciu) care încetinesc frecvența cardiacă la o valoare confortabilă, ameliorând astfel simptomele.
Al treilea pilon, care nu se aplică tuturor pacienților, este controlul ritmului cardiac. Aceasta presupune încercarea de a restabili și de a menține ritmul normal, sinusal. Acest lucru se poate realiza prin administrarea de medicamente antiaritmice, printr-o procedură numită cardioversie electrică (un șoc electric controlat, aplicat sub sedare) sau, în cazuri selectate, printr-o procedură intervențională modernă numită ablație prin cateter, prin care se cauterizează zonele din atrii care generează aritmia.
Concluzie
Fibrilația atrială este o afecțiune cronică, a cărei incidență este în creștere, dar care poate fi gestionată foarte eficient prin abordările terapeutice moderne. Deși prezența sa implică riscuri serioase, în special cel de accident vascular cerebral, un diagnostic corect și un plan de tratament bine stabilit pot reduce dramatic aceste riscuri. Cheia succesului constă în colaborarea strânsă între pacient și medicul cardiolog pentru a personaliza tratamentul, de la anticoagulare la controlul ritmului, permițând astfel pacienților să ducă o viață lungă, activă și de calitate.
