Senzația de “amețeală” este una dintre cele mai frecvente acuze pentru care pacienții se prezintă la medic. Este un simptom profund dezorientant și adesea înspăimântător, care poate afecta dramatic calitatea vieții, limitând activitățile zilnice și generând anxietate. Însă, sub această umbrelă largă a “amețelii” se ascund, de fapt, mai multe senzații distincte, cu origini și semnificații medicale complet diferite. Una dintre cele mai intense și specifice forme de amețeală este vertijul, o iluzie de mișcare rotatorie care, în majoritatea cazurilor, își are originea într-o disfuncție a sistemului de echilibru din urechea internă – domeniul de expertiză al Otorinolaringologiei (ORL). A învăța să faci diferența între adevăratul vertij și alte tipuri de amețeală și a înțelege care sunt semnele de alarmă este esențial pentru a te adresa medicului specialist potrivit și pentru a primi un diagnostic corect și un tratament eficient.
“Amețeală” – Un termen umbrelă: Clarificarea conceptelor
Atunci când te prezinți la medic, descrierea cât mai precisă a senzației pe care o experimentezi este primul și cel mai important pas în procesul de diagnostic. “Am amețeli” este un punct de plecare, dar medicul va dori să știe exact cum te simți. Iată principalele tipuri de “amețeală”:
Vertijul: Senzația de mișcare rotatorie
Aceasta este forma cea mai specifică și adesea cea mai intensă. Vertijul este iluzia falsă de mișcare, cel mai frecvent una de rotație. Pacientul simte fie că el se învârte în spațiu, fie că mediul înconjurător (camera, obiectele) se învârte în jurul său, similar cu senzația resimțită după ce te dai jos dintr-un carusel. Această senzație este aproape întotdeauna un semn al unei probleme la nivelul sistemului de echilibru (sistemul vestibular), localizat în urechea internă sau la nivelul conexiunilor sale cu creierul.
Presincopa (Leșinul iminent)
Aceasta este senzația că ești pe punctul de a leșina, fără a-ți pierde însă cunoștința. Se manifestă prin “vedere încețoșată” sau “negru în fața ochilor”, slăbiciune generalizată, transpirații reci și o senzație de cap “gol”. Presincopa nu implică o senzație de rotație și este, de obicei, cauzată de o scădere temporară a fluxului sanguin către creier, având adesea o origine cardiovasculară. O cauză frecventă este hipotensiunea arterială, în special cea ortostatică (la ridicarea bruscă în picioare).
Dezechilibrul
Aceasta este o senzație de instabilitate și nesiguranță la mers. Pacientul simte că “îl fug picioarele”, că nu are stabilitate și are un risc crescut de cădere, dar nu percepe o mișcare de rotație. Dezechilibrul este adesea legat de probleme neurologice (afectarea cerebelului, neuropatie periferică), musculo-scheletale (artroze, slăbiciune musculară) sau de tulburări de vedere.
Amețeala atipică/psihogenă
Aceasta este o categorie care include senzații vagi, greu de descris în cuvinte, precum “cap tulbure”, “ceață pe creier”, “senzație de plutire” sau de “cap gol”. Adesea, aceste simptome sunt cronice și sunt asociate cu stări de anxietate, atacuri de panică sau depresie. Un consult de psihiatrie poate fi necesar în aceste cazuri pentru a gestiona componenta emoțională.
Sistemul vestibular: “GPS-ul” interior și sursa vertijului ORL
Pentru a înțelege vertijul de cauză ORL (numit și vertij periferic), trebuie să înțelegem sistemul care îl generează. Adânc în urechea internă, lângă cohlee (organul auzului), se află sistemul vestibular – un “GPS” biologic extrem de sofisticat. Acesta este format din:
- Canalele semicirculare: Trei mici tuburi pline cu lichid, orientate în cele trei planuri ale spațiului, care detectează mișcările de rotație ale capului (când spunem “da”, “nu” sau aplecăm capul spre umăr).
- Organele otolitice (utricula și sacula): Conțin mici “cristale” de carbonat de calciu (otoliți sau otoconii) care, prin mișcarea lor sub acțiunea gravitației, detectează accelerațiile liniare (mișcarea înainte-înapoi, sus-jos) și poziția capului în raport cu gravitația.
Informațiile de la acest sistem sunt transmise prin nervul vestibular către creier, unde sunt integrate cu informațiile primite de la ochi (sistemul vizual) și de la receptorii din mușchi și articulații (sistemul proprioceptiv). Atunci când sistemul vestibular trimite semnale eronate sau semnale care intră în conflict cu ceea ce văd ochii, creierul devine confuz, iar rezultatul este senzația dezorientantă de vertij. Acesta este motivul pentru care un consult ORL este atât de important în evaluarea vertijului.
Principalele cauze ORL ale vertijului (Vertijul periferic)
Majoritatea episoadelor de vertij acut sunt cauzate de afecțiuni ale urechii interne.
Vertijul Pozițional Paroxistic Benign (VPPB) – Cea mai comună cauză
Aceasta este, de departe, cea mai frecventă cauză de vertij. Se datorează desprinderii unor otoliți (“cristale”) din utriculă, care ajung accidental în unul dintre canalele semicirculare. Acolo, mișcarea lor liberă în lichidul canalului, la anumite mișcări ale capului, trimite semnale false și extrem de puternice către creier, creând iluzia de rotație.
- Simptome: Crize de vertij foarte intense, de scurtă durată (tipic 10-30 de secunde, maxim un minut), de natură rotatorie, declanșate specific de anumite mișcări: întorsul în pat de pe o parte pe alta, aplecarea capului, ridicarea capului pentru a privi în sus. Între crize, pacientul se poate simți perfect normal sau poate avea o ușoară senzație de instabilitate. Este “benign” deoarece nu pune viața în pericol, dar este extrem de deranjant.
Neuronita (nevrita) vestibulară
Această afecțiune este cauzată de inflamația nervului vestibular, de obicei de origine virală (adesea după o infecție respiratorie superioară). Nervul inflamat nu mai transmite corect informațiile de la urechea internă la creier.
- Simptome: O criză unică de vertij rotatoriu sever, care debutează brusc și durează prelungit (de la câteva ore la câteva zile). Este însoțită de greață, vărsături intense și dezechilibru marcat, fiind adesea necesară spitalizarea în faza acută. Caracteristic, auzul nu este afectat.
Boala Ménière
Este o afecțiune cronică a urechii interne, cauzată de o acumulare de lichid (hidrops endolimfatic) care duce la creșterea presiunii în labirintul membranos.
- Simptome: Se manifestă prin triada clasică de simptome, care apar sub formă de crize recurente:
- Vertij rotatoriu intens, cu durată de la 20 de minute la câteva ore.
- Hipoacuzie (scăderea auzului) fluctuantă, de obicei pe o singură parte, care se agravează în timpul crizei.
- Tinitus (țiuit, vuiet sau zgomot în ureche) și senzație de presiune sau de “ureche plină”.
Labirintita
Este similară cu neuronita vestibulară, dar inflamația afectează întregul labirint al urechii interne, adică atât componenta vestibulară (responsabilă de echilibru), cât și cea cohleară (responsabilă de auz). Adesea apare ca o complicație a unei infecții a urechii (otită).
- Simptome: Combină simptomele neuronitei (vertij sever și prelungit) cu cele auditive (pierdere de auz și tinitus).
Diferențierea vertijului de cauză ORL (periferic) de cel de cauză neurologică (central)
Această diferențiere este crucială, deoarece cauzele centrale (neurologice) pot fi mult mai grave (de ex., un accident vascular cerebral).
Caracteristicile vertijului periferic (ORL)
De obicei, vertijul de cauză ORL este armonic și intens. Pacientul descrie o senzație clară de rotație, care este puternic influențată de mișcările capului. Crizele sunt adesea însoțite de simptome vegetative severe (greață, vărsături, transpirații), dar pacientul este perfect lucid. Pot fi prezente simptome auditive (tinitus, hipoacuzie), dar lipsesc alte semne neurologice.
Caracteristicile vertijului central (Neurologic)
Vertijul de cauză neurologică este adesea disharmonic și mai puțin sistematizat. Pacientul poate descrie mai mult o senzație de instabilitate, de “beție”, de dezechilibru sever, decât o rotație clară. Ceea ce este însă esențial este că acest tip de amețeală este frecvent însoțit de alte semne neurologice, care reprezintă “steaguri roșii” și indică o posibilă afectare a creierului (trunchi cerebral, cerebel).
- “Steaguri roșii” care sugerează o cauză centrală:
- Vedere dublă (diplopie).
- Dificultăți de vorbire (dizartrie) sau de înghițire (disfagie).
- Slăbiciune sau amorțeală bruscă la nivelul feței, brațului sau piciorului (de obicei pe o singură parte a corpului).
- Pierderea severă a coordonării (ataxie), cu imposibilitatea de a sta în picioare sau de a merge.
- Dureri de cap bruște, severe și neobișnuite. Cauzele centrale pot include accidentul vascular cerebral (AVC), scleroza multiplă, tumorile cerebrale sau migrena vestibulară. Un consult la neurologie este obligatoriu dacă apar astfel de semne.
Când și la ce medic să mergi?
Orientarea corectă către specialistul potrivit poate scurta timpul până la diagnostic și tratament.
- Mergi la Urgențe dacă: Amețeala debutează brusc, este severă și se însoțește de oricare dintre “steagurile roșii” neurologice menționate mai sus (vedere dublă, dificultăți de vorbire, slăbiciune etc.), de durere toracică sau de palpitații, deoarece poate fi vorba de un AVC sau de o problemă cardiacă acută.
- Programează un consult la ORL dacă: Ai episoade clare de vertij rotatoriu, care sunt scurte și declanșate de mișcări ale capului, sau dacă vertijul este însoțit de simptome auditive precum scăderea auzului, tinitus sau senzația de ureche plină. Un consult la ORL este indicat pentru majoritatea cazurilor de vertij tipic.
- Programează un consult la Neurologie dacă: Amețeala este mai mult un dezechilibru constant decât o rotație, dacă persistă timp îndelungat sau dacă este însoțită de orice alt semn neurologic.
- Programează un consult la Cardiologie dacă: Amețeala este de tip presincopă (senzație de leșin), apare la ridicarea în picioare, este declanșată de efort fizic sau este asociată cu palpitații. Un consult la cardiologie poate exclude o cauză cardiacă.
Diagnosticul și tratamentul vertijului de cauză ORL
Odată ajuns la medicul ORL, acesta va urma un protocol de diagnostic bine stabilit.
- Diagnosticul: Se bazează pe o anamneză extrem de detaliată (descrierea exactă a senzației, durata, frecvența, factorii declanșatori), un examen clinic ORL complet și teste vestibulare specifice efectuate în cabinet (de ex., manevra Dix-Hallpike pentru diagnosticul VPPB, testul Halmagyi, testul de agitare a capului). Se vor efectua și teste auditive (audiogramă, impedansmetrie) pentru a evalua funcția auditivă. În cazuri mai complexe, se pot recomanda investigații avansate precum videonistagmografia (VNG) sau potențialele evocate vestibulare miogene (VEMP).
- Tratamentul: Este specific fiecărei afecțiuni:
- Pentru VPPB: Tratamentul este mecanic și foarte eficient. Constă în efectuarea unor manevre de repoziționare a otoliților (precum manevra Epley), prin care medicul ghidează capul pacientului printr-o serie de mișcări pentru a scoate “cristalele” din canalul semicircular și a le readuce la locul lor.
- Pentru neuronita vestibulară: În faza acută se administrează tratament simptomatic (antiemetice pentru greață, vestibuloplegice pentru a reduce vertijul, pe termen scurt). Piatra de temelie a recuperării este însă reabilitarea vestibulară – un program de kinetoterapie specializată, cu exerciții care ajută creierul să se “recalibreze” și să compenseze deficitul vestibular.
- Pentru boala Ménière: Managementul este cronic și vizează reducerea frecvenței și intensității crizelor, prin dietă hiposodată (săracă în sare), diuretice, betahistină și tratament specific pentru crizele acute.
Concluzii
Amețeala este un simptom complex, iar primul pas spre vindecare este descrierea corectă a senzației resimțite. Vertijul rotatoriu, deși extrem de neplăcut, are cel mai adesea o cauză ORL, benignă și tratabilă. Este esențială însă diferențierea corectă între un vertij periferic (de cauză ORL) și unul central (de cauză neurologică), deoarece prognosticul și urgența intervenției sunt complet diferite. Nu subestimați niciodată o amețeală persistentă sau severă. Un consult medical de specialitate este singura modalitate de a stabili un diagnostic corect, de a primi un tratament adecvat și de a vă recăpăta echilibrul și calitatea vieții.
