Boala Ménière este o afecțiune cronică, enigmatică, a urechii interne, care provoacă episoade bruște și debilitante de vertij, pierdere fluctuantă a auzului, tinitus și o senzație de presiune în ureche. Aceste crize pot apărea fără avertisment, durând de la câteva minute la câteva ore, și pot avea un impact profund asupra capacității unei persoane de a munci, de a conduce sau de a-și desfășura activitățile zilnice. Deși nu există un tratament care să vindece boala, înțelegerea naturii sale și un management medical adecvat pot ajuta la controlul simptomelor și la îmbunătățirea calității vieții.
Această afecțiune este definită de triada sa clasică de simptome. Pacienții nu experimentează o simplă amețeală, ci un vertij rotatoriu sever, o senzație intensă că ei sau camera se învârt. Acest vertij este adesea însoțit de greață și vărsături. Simultan, apare o pierdere a auzului, de obicei la o singură ureche, și percepția unui sunet “fantomă”, adesea un bâzâit sau un țiuit în urechi.
Urechea internă: un sistem complex de echilibru și auz
Pentru a înțelege boala Ménière, este esențial să înțelegem anatomia urechii interne. Adânc în osul temporal se află labirintul, un sistem complex de canale. Acesta are două componente principale: cohleea (melcul), responsabilă pentru auz, și sistemul vestibular (canalele semicirculare și otoliții), responsabil pentru echilibru.
Ambele aceste structuri sunt umplute cu un fluid special, numit endolimfă. Mișcările acestui fluid stimulează celule ciliate extrem de sensibile, care transformă mișcarea mecanică în semnale electrice. Semnalele de la cohlee sunt trimise la creier ca sunet, iar semnalele de la sistemul vestibular sunt trimise ca informații despre mișcarea și poziția capului. Sănătatea acestui sistem este vitală, iar un consult ORL este primul pas în evaluarea oricărei disfuncții la acest nivel.
Ce se întâmplă în boala Ménière? Teoria hidropsului
Cauza exactă a bolii Ménière rămâne necunoscută, dar mecanismul acceptat pe scară largă implică o problemă la nivelul endolimfei. Afecțiunea este asociată cu o condiție numită hidrops endolimfatic, care reprezintă o acumulare anormală de endolimfă în labirint. Este ca și cum presiunea apei ar crește într-un sistem închis de conducte.
Se crede că această suprapresiune a fluidului distorsionează și întinde membranele delicate din interiorul urechii interne. Această distorsiune afectează atât cohleea, cât și sistemul vestibular. Atunci când presiunea atinge un punct critic, poate provoca mici rupturi ale membranelor, permițând amestecarea fluidelor din urechea internă, ceea ce duce la un “scurtcircuit” chimic și la declanșarea unei crize acute. Deși cauzele hidropsului sunt încă în dezbatere, teoriile includ blocaje ale drenajului, infecții virale, răspunsuri autoimune sau o predispoziție genetică.
Analiza simptomelor clasice
Prezentarea clinică a bolii Ménière este cheia diagnosticului. Simptomele apar de obicei unilateral (afectează o singură ureche) și sunt episodice.
Vertijul rotatoriu Acesta este cel mai dramatic și invalidant simptom. Nu este o simplă amețeală sau o senzație de “cap ușor”. Este un vertij rotatoriu intens, în care pacientul simte că se învârte sau că mediul se învârte în jurul său. Criza de vertij se instalează brusc, atinge un vârf de intensitate și poate dura de la 20 de minute până la 12 ore. Este aproape întotdeauna însoțită de greață, vărsături, transpirații reci și incapacitatea de a sta în picioare sau de a merge. După episod, pacientul se poate simți epuizat și dezechilibrat pentru o zi sau două. Această manifestare este mult mai severă decât un simplu vertij de cauză ORL pozițional.
Pierderea auzului Pierderea auzului în boala Ménière este caracteristică. Este fluctuantă, ceea ce înseamnă că auzul se deteriorează semnificativ în timpul sau imediat înainte de un atac și își poate reveni parțial sau total după ce criza a trecut. În stadiile incipiente, această pierdere afectează în principal frecvențele joase, făcând ca sunetele să pară distorsionate, metalice sau ca și cum ar fi auzite “dintr-un butoi”. Pe măsură ce boala progresează de-a lungul anilor, episoadele repetate de presiune deteriorează permanent celulele ciliate, iar pierderea auzului devine constantă și se poate agrava.
Tinitusul și presiunea aurală Aproape toți pacienții raportează tinitus. Acesta este adesea descris nu ca un țiuit subțire, ci ca un vuiet, un bâzâit sau un sunet asemănător unui motor, cu o tonalitate joasă. La fel ca și auzul, tinitusul este fluctuant și se intensifică dramatic înainte sau în timpul unui atac de vertij. Alături de tinitus, apare și senzația de plenitudine aurală, o presiune neplăcută în urechea afectată, ca și cum ar fi blocată sau plină cu apă, reflectând direct acumularea de endolimfă. Aceste simptome auditive necesită o evaluare amănunțită într-un centru de ORL în Baia Mare.
Diagnosticul bolii Ménière: un proces de excludere
Stabilirea unui diagnostic de boală Ménière poate fi un proces complex, deoarece nu există un singur test sau un marker specific care să confirme afecțiunea. Diagnosticul este unul clinic, bazat pe recunoaTEREA tiparului specific al simptomelor, și, în mod crucial, pe excluderea altor afecțiuni medicale care pot mima această triadă de simptome.
Procesul de diagnosticare este condus de un medic specialist și începe cu o anamneză extrem de detaliată. Pacientul va fi rugat să descrie în amănunt episoadele de vertij: cât durează, cât de severe sunt, ce alți factori le însoțesc. Confirmarea faptului că este vorba despre un vertij rotatoriu spontan, cu o durată de cel puțin 20 de minute, este esențială. Medicul va documenta, de asemenea, prezența tinitusului și a senzației de presiune în ureche.
Investigația fundamentală pentru diagnostic este audiograma (testul de auz). În boala Ménière, audiograma are adesea un aspect caracteristic. În stadiile incipiente, aceasta va evidenția o pierdere de auz de tip senzorineural, în special pe frecvențele joase, la nivelul urechii afectate. Deoarece pierderea auzului este fluctuantă, este ideal ca testul să fie efectuat cât mai aproape de un episod acut, pentru a surprinde această modificare. Repetarea audiogramelor în timp poate arăta progresia bolii.
O componentă vitală a diagnosticului este excluderea altor patologii. Deoarece simptome precum vertijul și pierderea auzului pot fi cauzate și de afecțiuni ale creierului, medicul va recomanda adesea o investigație imagistică, de obicei o rezonanță magnetică (RMN) cerebrală. Scopul RMN-ului nu este de a “vedea” boala Ménière, ci de a exclude alte cauze serioase, cum ar fi o tumoră pe nervul auditiv (neurinom de acustic) sau leziuni de demielinizare, așa cum apar în scleroza multiplă.
În funcție de caz, medicul poate solicita și alte teste vestibulare specifice, cum ar fi videonistagmografia (VNG), care evaluează funcția sistemului de echilibru din urechea internă. Acest proces complex de diagnosticare necesită expertiza unui specialist, iar un consult amănunțit de ORL în Baia Mare este esențial pentru a corela toate aceste informații și a stabili un diagnostic de certitudine.
Managementul bolii Ménière: controlul crizelor și strategia pe termen lung
Deoarece în prezent nu există un tratament care să vindece boala Ménière, managementul se concentrează pe două obiective principale: controlul simptomelor severe în timpul unei crize acute și strategia pe termen lung pentru a reduce frecvența și severitatea atacurilor.
Managementul crizei acute este unul simptomatic. În timpul unui episod sever de vertij, pacientul este sfătuit să se întindă într-o cameră liniștită și întunecată și să evite mișcările bruște ale capului. Medicul poate prescrie medicamente care suprimă sistemul vestibular și controlează greața și vărsăturile. Acestea ajută pacientul să treacă peste faza cea mai dificilă a crizei, dar nu previn atacurile viitoare.
Strategia pe termen lung este piatra de temelie a tratamentului și se bazează, în primul rând, pe modificări ale stilului de viață. Cea mai importantă și mai eficientă măsură non-farmacologică este adoptarea unei diete stricte, cu un conținut redus de sodiu (sare). Deoarece afecțiunea este legată de o acumulare de lichid în urechea internă, reducerea aportului de sare ajută la diminuarea retenției de lichide în organism și, implicit, la scăderea presiunii endolimfatice. De asemenea, pacienților li se recomandă adesea să limiteze consumul de cofeină, alcool și ciocolată, substanțe care pot acționa ca factori declanșatori.
Pe lângă dietă, medicul poate prescrie medicamente diuretice. Acestea ajută organismul să elimine excesul de lichid și sare, fiind o componentă frecventă a tratamentului de fond pentru a reduce presiunea din urechea internă. Un alt medicament adesea utilizat este betahistina, care se crede că îmbunătățește microcirculația la nivelul urechii interne.
Pentru pacienții care continuă să aibă crize severe de vertij în ciuda acestor măsuri, există opțiuni de tratament mai invazive. O procedură frecventă este injectarea intratimpanică de corticosteroizi. Medicul injectează un antiinflamator steroidian puternic direct în urechea medie (în spatele timpanului), de unde acesta poate difuza în urechea internă pentru a reduce inflamația și a controla vertijul.
O opțiune mai radicală, rezervată cazurilor intratabile, este injectarea intratimpanică de Gentamicină. Aceasta este o procedură ablativă; Gentamicina este un antibiotic toxic pentru celulele sistemului de echilibru. Prin distrugerea controlată a funcției vestibulare în urechea afectată, se elimină sursa crizelor de vertij, dar cu riscul de a agrava și mai mult pierderea auzului la acea ureche.
Concluzie
Boala Ménière este o afecțiune cronică, imprevizibilă și adesea frustrantă, care poate afecta profund calitatea vieții. Deși simptomele, în special vertijul rotatoriu sever, pot fi înfricoșătoare, este important de știut că există strategii eficiente de management. Un diagnostic corect, stabilit de un medic specialist, este primul pas. Succesul pe termen lung se bazează pe o colaborare strânsă între pacient și medic, implicând o aderență strictă la modificările dietetice (în special restricția de sare) și un plan de tratament farmacologic personalizat. Prin aceste măsuri, majoritatea pacienților reușesc să obțină un control bun al crizelor de vertij și să își continue viața activă.
