Durerea de călcâi este una dintre cele mai frecvente acuze musculo-scheletale, o problemă care poate transforma activități simple, precum mersul, într-o experiență dureroasă și frustrantă. Dintre toate cauzele posibile, de departe cea mai comună este fasceita plantară. Această afecțiune, adesea descrisă printr-un simptom clasic și extrem de sugestiv – o durere ascuțită, ca un cuțit, resimțită în călcâi la primii pași făcuți dimineața, la coborârea din pat – reprezintă o inflamație și o degenerare a unei benzi de țesut esențiale pentru funcționarea piciorului.
Deși este o afecțiune de suprasolicitare, care se instalează treptat, impactul său asupra calității vieții poate fi semnificativ, limitând mobilitatea și capacitatea de a sta în picioare sau de a merge pe distanțe lungi. Înțelegerea mecanismului din spatele acestei dureri este primul pas către un diagnostic corect și un plan de tratament eficient.
Ce este fascia plantară? Anatomia unui amortizor natural
Pentru a înțelege ce este fasceita, trebuie mai întâi să înțelegem ce este fascia plantară. Aceasta este o bandă groasă și puternică de țesut conjunctiv (asemănătoare unui ligament) care se întinde pe talpa piciorului, conectând osul călcâiului (calcaneul) de baza degetelor. Rolul său este fundamental: acționează ca un amortizor de șocuri și susține arcul (bolta) piciorului. De fiecare dată când pășim, fascia plantară se întinde și preia o mare parte din tensiunea și impactul greutății corporale, funcționând ca o coardă de arc pentru a menține structura piciorului.
Fasceita plantară este termenul medical care descrie inflamația acestei benzi de țesut. Cu toate acestea, cercetările moderne arată că afecțiunea este adesea mai mult decât o simplă inflamație. În multe cazuri cronice, este vorba despre o “fascioză”, un proces degenerativ cauzat de micro-fisuri repetate la nivelul țesutului. Organismul încearcă în mod repetat să repare aceste leziuni, dar procesul de vindecare este depășit de stresul mecanic continuu, ducând la o structură tisulară dezorganizată, slăbită și dureroasă.
De ce doare cel mai tare dimineața? Simptomele clasice
Simptomatologia fasceitei plantare este foarte caracteristică. Principalul simptom este durerea localizată la baza călcâiului, pe talpă, care este cel mai adesea descrisă ca fiind ascuțită și înțepătoare. Această durere are o particularitate distinctă: este cea mai intensă la primii pași făcuți după o perioadă de repaus, în special dimineața, la trezire. Motivul este unul mecanic. Pe parcursul nopții, în timpul somnului, piciorul stă într-o poziție relaxată, iar fascia plantară se scurtează și se contractă. Primii pași dimineața întind brusc această bandă de țesut deja inflamată și rigidă, provocând durerea acută.
Pe măsură ce persoana merge câteva minute, fascia “se încălzește”, se întinde și devine mai flexibilă, iar durerea se poate ameliora sau poate dispărea. Cu toate acestea, durerea tinde să revină pe parcursul zilei după perioade prelungite de stat în picioare sau după ce pacientul se ridică de pe scaun după o ședere mai lungă. Durerea nu este de obicei resimțită în timpul activității fizice intense, ci mai degrabă imediat după oprirea acesteia.
Cauze și factori de risc: cine este predispus la fasceită plantară?
Fasceita plantară este o afecțiune clasică de suprasolicitare, rezultatul unui stres mecanic repetitiv asupra fasciei. Orice factor care crește această tensiune poate contribui la apariția bolii. Factorii de risc sunt variați și adesea se suprapun.
Obezitatea și excesul de greutate reprezintă unul dintre cei mai importanți factori de risc, deoarece fiecare kilogram în plus adaugă o presiune suplimentară semnificativă asupra fasciei plantare la fiecare pas. Anumite profesii care implică statul în picioare prelungit pe suprafețe dure, cum ar fi profesorii, muncitorii din fabrici, ospătarii sau personalul medical, cresc riscul de a dezvolta afecțiunea.
Structura și mecanica piciorului joacă un rol crucial. Atât persoanele cu picior plat (platfus), cât și cele cu o boltă plantară foarte înaltă (picior scobit) sunt predispuse la fasceită, deoarece ambele condiții modifică modul în care greutatea este distribuită și cresc tensiunea asupra fasciei. Încălțămintea nepotrivită, cu talpă prea subțire, prea rigidă sau fără o susținere adecvată a arcului, este un alt factor contribuitor major.
De asemenea, o creștere bruscă a nivelului de activitate fizică, cum ar fi începerea unui nou program de alergare sau un sport nou fără o pregătire adecvată, poate suprasolicita fascia. La sportivi, în special la alergători, greșelile de antrenament sau alergarea pe suprafețe denivelate pot declanșa afecțiunea. Rigiditatea tendonului lui Ahile este un alt factor des întâlnit, deoarece un tendon ahilean tensionat trage de osul călcâiului și crește, indirect, tensiunea în fascia plantară. Deoarece majoritatea cauzelor sunt de natură mecanică și structurală, o evaluare de specialitate este esențială. Un consult la ortopedie în Satu Mare poate identifica cu precizie acești factori de risc și poate stabili un diagnostic corect, care este primul pas spre vindecare.
Diagnosticul fasceitei plantare: cum se stabilește corect?
Stabilirea diagnosticului de fasceită plantară este, în marea majoritate a cazurilor, un proces clinic. Un medic specialist, de obicei un ortoped, poate pune diagnosticul pe baza istoricului medical detaliat și a unui examen fizic amănunțit. Istoricul clasic, cu durere intensă la primii pași dimineața, care se ameliorează după câțiva pași pentru a reapărea la finalul zilei, este extrem de sugestiv.
În timpul examenului fizic, medicul va efectua palparea tălpii pentru a identifica punctul de maximă sensibilitate. Acesta este localizat, de obicei, exact la baza călcâiului, în punctul de inserție a fasciei plantare pe calcaneu. Medicul va examina, de asemenea, mobilitatea gleznei pentru a verifica dacă există o tensiune la nivelul tendonului lui Ahile și va analiza structura generală a piciorului și modul de a păși (mersul) al pacientului.
Deși diagnosticul este clinic, investigațiile imagistice sunt adesea solicitate pentru a exclude alte cauze de durere la nivelul călcâiului (cum ar fi o fractură de stres a calcaneului, o afecțiune a nervilor locali sau o formă de artrită) și pentru a confirma suspiciunea.
O radiografie simplă a piciorului este adesea prima investigație efectuată. Este important de menționat că radiografia nu poate vizualiza fascia plantară. Rolul ei este de a exclude alte probleme osoase. Adesea, radiografia poate evidenția prezența unui “pinten calcanean”, o excrescență osoasă ascuțită la baza călcâiului. Aici intervine o confuzie frecventă: timp de mulți ani, s-a crezut că acest pinten este cauza durerii. Astăzi, știm cu certitudine că pintenul este o consecință, nu o cauză. El reprezintă o reacție a osului la tracțiunea cronică exercitată de fascia inflamată asupra inserției sale. Mulți oameni au pinteni calcaneeni fără a avea dureri, și mulți oameni cu fasceită plantară nu au pinteni. Prin urmare, tratamentul nu se concentrează pe îndepărtarea pintenului.
Investigația imagistică cea mai valoroasă pentru această afecțiune este ecografia musculo-scheletică. O ecografie musculo-scheletică permite medicului să vizualizeze direct fascia plantară. În fasceita plantară, ecografia va arăta o îngroșare semnificativă a fasciei la punctul ei de inserție, o modificare a structurii sale interne (aspect hipoecogen) și, uneori, prezența unor mici rupturi sau a unei inflamații. Această investigație confirmă diagnosticul și stabilește gradul de severitate al afecțiunii. În cazuri rare sau atipice, se poate apela la RMN pentru o evaluare mai detaliată.
Strategii de tratament: abordarea conservatoare este cheia
Vestea bună este că peste 90% dintre pacienții cu fasceită plantară se vindecă complet prin tratament conservator, adică non-chirurgical. Cu toate acestea, este o afecțiune care necesită timp și, mai ales, implicarea activă a pacientului. Tratamentul se concentrează pe reducerea inflamației și a durerii, dar, cel mai important, pe corectarea cauzelor biomecanice care au dus la apariția problemei.
Primul pas în managementul conservator este modificarea activităților. Aceasta nu înseamnă repaus total, ci “repaus activ”: evitarea activităților care agravează durerea, precum alergatul pe suprafețe dure sau statul în picioare prelungit. Aplicarea de gheață la nivelul călcâiului, de exemplu prin masarea zonei cu o sticlă de apă înghețată, timp de 15-20 de minute de mai multe ori pe zi, poate ajuta la reducerea inflamației și la ameliorarea durerii.
Schimbarea încălțămintei este esențială. Se recomandă evitarea mersului desculț, în special pe suprafețe dure, și renunțarea la încălțămintea plată, subțire sau uzată. Pantofii trebuie să ofere o bună amortizare a șocurilor și o susținere fermă a boltei plantare.
Componenta cea mai importantă a recuperării o reprezintă exercițiile de stretching. Deoarece rigiditatea tendonului ahilean și a fasciei plantare este un factor cauzal major, stretching-ul regulat este fundamental. Programul de kinetoterapie va include exerciții de întindere a gambei (cu genunchiul întins și flectat, sprijinit de un perete) și exerciții de întindere a fasciei plantare (de exemplu, rularea tălpii pe o minge de tenis sau o sticlă, sau tragerea degetelor de la picioare în sus cu ajutorul mâinii).
De asemenea, medicul ortoped poate recomanda utilizarea unor talonete sau a unor orteze plantare. Acestea pot fi standard sau personalizate (făcute pe mulaj) și au rolul de a corecta anomaliile biomecanice, cum ar fi un picior plat, și de a redistribui presiunea de pe călcâi pe întreaga suprafață a tălpii. Pentru unii pacienți, purtarea pe timpul nopții a unor orteze speciale (night splints), care mențin piciorul într-o poziție de 90 de grade, poate fi extrem de benefică, deoarece împiedică fascia să se scurteze peste noapte și reduce astfel durerea de la primii pași. Problemele biomecanice ale piciorului pot avea un efect de domino, putând duce în timp și la alte afecțiuni, precum durerea de genunchi, subliniind importanța corectării lor.
Pe lângă aceste măsuri de bază, medicul poate recomanda un tratament antiinflamator non-steroidian (precum ibuprofenul) pe o perioadă scurtă, pentru a ajuta la controlul durerii și la reducerea inflamației în faza acută.
Ce facem când tratamentul conservator nu funcționează?
În marea majoritate a cazurilor, o combinație de repaus activ, gheață, stretching, încălțăminte adecvată și orteze va duce la rezolvarea simptomelor în decurs de câteva luni. Cu toate acestea, la un mic procent de pacienți, durerea poate deveni cronică și refractară la aceste măsuri inițiale. Pentru aceștia, există opțiuni terapeutice mai avansate, dar tot non-chirurgicale.
Infiltrațiile cu corticosteroizi reprezintă o opțiune pentru ameliorarea rapidă a durerii. Procedura implică injectarea unei cantități mici de corticosteroid, un antiinflamator foarte puternic, direct în punctul de maximă durere de la nivelul inserției fasciei. Deși poate oferi o ameliorare spectaculoasă și de durată, această procedură trebuie efectuată cu prudență de către un medic cu experiență, sub ghidaj ecografic. Administrarea incorectă sau repetată a steroizilor în această zonă poate slăbi și mai mult fascia și, în cazuri rare, poate duce la o ruptură a acesteia.
O altă opțiune modernă, non-invazivă, este terapia cu unde de șoc extracorporeale (ESWT). Această procedură utilizează unde sonore de înaltă energie, direcționate către zona dureroasă, pentru a stimula un răspuns de vindecare din partea organismului. Se crede că undele de șoc provoacă micro-traume controlate, care cresc fluxul de sânge în zonă și declanșează eliberarea unor factori de creștere, repornind astfel procesul de reparație a țesutului degenerat.
Intervenția chirurgicală: o opțiune de ultim resort
Intervenția chirurgicală este rezervată doar unui procent foarte mic de pacienți, de obicei sub 5%, care nu au răspuns la nicio formă de tratament conservator după o perioadă de cel puțin 6 până la 12 luni. Procedura chirurgicală cea mai frecvent efectuată se numește fasciotomie plantară. Aceasta implică secționarea parțială a fasciei plantare, fie printr-o tehnică deschisă, clasică, fie printr-o metodă endoscopică, minim invazivă. Scopul este de a elibera tensiunea cronică din fascie. Deși poate fi eficientă, operația nu este lipsită de riscuri, putând duce la complicații precum afectarea nervilor din zonă sau la prăbușirea boltei plantare, motiv pentru care este considerată o soluție de ultimă intenție. Discuția despre beneficiile și riscurile unei astfel de intervenții trebuie purtată pe larg cu medicul chirurg, o evaluare amănunțită într-un serviciu de ortopedie în Cluj fiind necesară pentru a stabili dacă pacientul este un candidat potrivit.
Concluzie
Fasceita plantară este o afecțiune extrem de comună, dar și extrem de tratabilă. Durerea ascuțită din călcâi, în special cea de dimineață, este un semnal clar că fascia plantară este suprasolicitată și inflamată. Cheia succesului în tratarea acestei afecțiuni nu constă într-o soluție rapidă, ci într-o abordare metodică și, mai presus de toate, în răbdare. Majoritatea cazurilor se rezolvă prin măsuri conservatoare simple, în special prin exerciții de stretching consecvente și prin corectarea factorilor biomecanici. Un diagnostic corect, stabilit de un medic specialist, este esențial pentru a exclude alte cauze de durere și pentru a iniția un plan de tratament personalizat, care să permită pacientului să se întoarcă la activitățile zilnice fără durere.