Entorsele de gleznă reprezintă una dintre cele mai comune accidentări musculo-scheletale, afectând persoane de toate vârstele, de la sportivi de performanță la indivizi cu un stil de viață mai puțin activ. Deși o singură entorsă poate părea un incident minor, neglijarea unei recuperări corecte sau o predispoziție individuală pot duce la apariția entorselor frecvente, transformând o problemă acută într-una cronică, cunoscută sub numele de instabilitate cronică a gleznei. Această condiție nu doar că limitează participarea la activitățile preferate, dar crește și riscul de leziuni pe termen lung la nivelul articulației. Înțelegerea mecanismelor, a metodelor de prevenție și a importanței recuperării specializate este esențială pentru a menține sănătatea și funcționalitatea gleznelor.
Ce este o entorsă de gleznă și de ce devin unele frecvente?
O entorsă de gleznă reprezintă o leziune a ligamentelor care stabilizează articulația gleznei. Ligamentele sunt benzi puternice de țesut conjunctiv care leagă oasele între ele. În cazul gleznei, cel mai frecvent mecanism de producere a unei entorse este inversiunea – o mișcare bruscă de răsucire a piciorului spre interior, care suprasolicită ligamentele de pe partea externă a gleznei (în special ligamentul talofibular anterior, ligamentul calcaneofibular și ligamentul talofibular posterior). Mai rar, entorsele pot apărea prin eversiune (răsucirea piciorului spre exterior), afectând ligamentele de pe partea internă (ligamentul deltoid).
Severitatea unei entorse este clasificată în trei grade:
- Gradul I: Întindere ușoară a ligamentelor, cu micro-rupturi fibrilare. Durerea și umflătura sunt minime, iar funcționalitatea gleznei este puțin afectată.
- Gradul II: Ruptură parțială a ligamentelor. Durerea, umflătura și echimozele (vânătăile) sunt moderate. Mersul poate fi dificil, iar glezna poate prezenta o oarecare instabilitate.
- Gradul III: Ruptură completă a unuia sau mai multor ligamente. Durerea este severă (deși uneori poate fi mai mică imediat după ruptură, din cauza lezării terminațiilor nervoase), umflătura și echimozele sunt extinse, iar glezna este instabilă, făcând imposibil sprijinul pe picior.
De ce apar entorsele frecvente? Când o persoană suferă entorse repetate la aceeași gleznă, se instalează o condiție numită instabilitate cronică a gleznei (CAI – Chronic Ankle Instability). Aceasta poate fi cauzată de mai mulți factori interconectați:
- Vindecarea incompletă a entorsei inițiale: Dacă ligamentele nu se vindecă corect și rămân laxe (întinse) sau slăbite.
- Deficite de propriocepție: Propriocepția este capacitatea organismului de a simți poziția și mișcarea articulațiilor în spațiu, fără a se uita la ele. După o entorsă, receptorii nervoși din ligamente pot fi afectați, diminuând această capacitate și crescând riscul de a “călca strâmb” din nou.
- Slăbiciune musculară: Mușchii din jurul gleznei (în special mușchii peronieri, care controlează mișcarea de eversiune) joacă un rol crucial în stabilizarea dinamică a articulației. Slăbiciunea acestora predispune la noi entorse.
- Rigiditate articulară compensatorie: Uneori, alte articulații ale piciorului (ex. articulația subtalară) pot deveni rigide, forțând glezna să preia mai mult din mișcare și stres.
Factori de risc pentru entorsele frecvente la gleznă
Anumiți factori pot crește susceptibilitatea unei persoane la entorse de gleznă recurente:
- Istoricul de entorse anterioare: Acesta este cel mai puternic predictor. O gleznă care a suferit deja o entorsă este mai vulnerabilă.
- Practicarea anumitor sporturi: Sporturile care implică sărituri, aterizări, schimbări bruște de direcție și contact fizic (baschet, volei, fotbal, handbal, tenis, alergare pe teren accidentat) prezintă un risc crescut.
- Încălțăminte neadecvată: Pantofii cu toc înalt, cei cu talpă instabilă sau încălțămintea sportivă uzată pot compromite stabilitatea gleznei.
- Deficite de echilibru și propriocepție preexistente.
- Slăbiciunea mușchilor stabilizatori ai gleznei și piciorului.
- Hiperlaxitatea ligamentară generalizată: Persoanele cu ligamente natural mai laxe sunt mai predispuse.
- Anomalii anatomice ale piciorului și gleznei: De exemplu, un picior cu un grad mare de supinație sau pronație, sau un picior cu platfus, poate influența biomecanica mersului și alergării, crescând stresul asupra ligamentelor gleznei.
- Mersul sau alergatul pe suprafețe neregulate, denivelate.
- Oboseala musculară: Mușchii obosiți nu mai pot reacționa la fel de rapid și eficient pentru a proteja articulația.
Cum putem preveni entorsele frecvente la gleznă?
Prevenția este esențială, mai ales pentru persoanele cu un istoric de entorse sau care practică sporturi cu risc. Strategiile de prevenție se concentrează pe îmbunătățirea forței, stabilității și conștientizării poziției gleznei:
- Întărirea musculaturii gleznei și a piciorului: Exercițiile regulate pentru mușchii peronieri (responsabili de mișcarea piciorului spre exterior), tibial anterior (ridicarea vârfului piciorului), tibial posterior și flexorii degetelor sunt cruciale. Acestea pot include exerciții cu benzi elastice, ridicări pe vârfuri și pe călcâie, sau exerciții de “scriere” a alfabetului cu vârful piciorului.
- Îmbunătățirea echilibrului și a propriocepției: Acestea se pot antrena prin exerciții specifice, cum ar fi statul într-un picior (inițial pe o suprafață stabilă, apoi pe una instabilă – pernă de echilibru, placă Bosu), mersul pe diferite texturi sau închiderea ochilor în timpul exercițiilor de echilibru (cu mare precauție și într-un mediu sigur).
- Creșterea flexibilității și a mobilității articulare: Stretching-ul regulat al mușchilor gambei (gastrocnemian și solear) și al tendonului ahilean poate îmbunătăți amplitudinea de mișcare și poate reduce tensiunea asupra articulației gleznei.
- Alegerea corectă a încălțămintei: Purtați încălțăminte adecvată tipului de activitate desfășurată, care oferă un bun suport al boltei plantare și al gleznei, și o talpă stabilă. Înlocuiți încălțămintea sportivă atunci când se uzează și își pierde proprietățile de amortizare și suport.
- Utilizarea de suporturi externe (la nevoie și cu aviz medical): Pentru persoanele cu instabilitate cronică sau în timpul activităților sportive cu risc foarte mare, utilizarea unor orteze de gleznă (glezniere) sau aplicarea unui bandaj funcțional (taping) poate oferi suport suplimentar și poate reduce riscul de recidivă.
- Tehnica corectă în sport: Învățarea și exersarea tehnicilor corecte de aterizare după sărituri, de pivotare și de schimbare a direcției pot minimiza stresul asupra gleznei.
- Încălzirea adecvată și “cool-down”-ul: Pregătirea organismului pentru efort printr-o încălzire corespunzătoare și revenirea treptată la starea de repaus după efort sunt importante pentru prevenirea accidentărilor.
- Evitarea supra-antrenamentului și a oboselii excesive: Odihna și recuperarea sunt la fel de importante ca antrenamentul în sine.
- Atenție sporită la suprafețele de joc sau de mers: Fiți conștienți de neregularitățile terenului pentru a evita mișcările necontrolate.
- Menținerea unei greutăți corporale sănătoase: Kilogramele în plus adaugă stres suplimentar asupra articulațiilor, inclusiv a gleznelor. O nutriție echilibrată este importantă pentru menținerea sănătății generale a țesuturilor.
Primul ajutor și tratamentul inițial al unei entorse de gleznă (Protocolul PRICE/POLICE)
În cazul producerii unei entorse, aplicarea corectă a primului ajutor poate reduce durerea, inflamația și timpul de recuperare:
- Protection (Protecție): Imobilizați glezna și evitați sprijinul pe piciorul afectat, folosind cârje dacă este necesar.
- Rest (Repaus): Opriți imediat activitatea care a cauzat leziunea și odihniți glezna.
- Ice (Gheață): Aplicați o compresă cu gheață (învăluită într-un prosop pentru a proteja pielea) pe zona afectată timp de 15-20 de minute, de mai multe ori pe zi, în primele 24-48 de ore.
- Compression (Compresie): Aplicați un bandaj elastic (nu prea strâns) pentru a limita umflătura și a oferi un oarecare suport.
- Elevation (Elevație): Ridicați glezna deasupra nivelului inimii cât mai mult posibil, pentru a favoriza drenajul limfatic și venos și a reduce edemul.
O variantă mai nouă a acestui protocol este POLICE, care înlocuiește “Repausul” cu “Încărcare Optimă” (OL – Optimal Loading). Aceasta înseamnă că, pe măsură ce durerea permite și sub îndrumare medicală, se poate începe o încărcare treptată și mișcări ușoare pentru a stimula vindecarea și a preveni rigiditatea. Administrarea de medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), cum ar fi ibuprofenul sau diclofenacul (oral sau local), poate ajuta la ameliorarea durerii și a inflamației, dar este recomandat să cereți sfatul medicului sau farmacistului.
Când este nevoie de un consult medical specializat?
Deși multe entorse ușoare se pot trata acasă, este important să solicitați un consult medical la un specialist în ortopedie în următoarele situații:
- Incapacitatea de a merge sau de a pune greutate pe piciorul afectat (mai mult de 4 pași).
- Durere intensă care nu se ameliorează cu analgezicele uzuale sau se agravează.
- Umflătură (edem) semnificativă și echimoze (vânătăi) extinse.
- Deformare vizibilă a gleznei sau a piciorului.
- Senzație de instabilitate marcată, de “joc” în articulație, sau dacă auziți/simțiți o trosnitură (pocnet) în momentul accidentării.
- Dacă simptomele nu încep să se amelioreze considerabil după 2-3 zile de auto-îngrijire.
- În mod obligatoriu, în cazul entorselor frecvente, pentru o evaluare completă a cauzelor instabilității cronice și pentru a stabili un plan de tratament și recuperare adecvat.
Diagnosticul instabilității cronice de gleznă
Pentru a diagnostica instabilitatea cronică a gleznei și a evalua gradul leziunilor ligamentare, medicul ortoped va efectua:
- Anamneza: Discuție detaliată despre istoricul entorselor (număr, mecanism, tratament urmat), simptomele actuale (durere, senzație de “scăpare” a gleznei, dificultăți la mers sau sport).
- Examenul clinic: Medicul va inspecta și palpa glezna pentru a identifica zonele dureroase, umflătura, eventualele deformări. Va efectua teste specifice de stres ligamentar (testul sertarului anterior, testul de înclinare talară/talar tilt test) pentru a evalua integritatea și laxitatea ligamentelor.
- Investigații imagistice:
- Radiografii: Sunt adesea efectuate pentru a exclude o fractură osoasă asociată entorsei.
- Ecografia musculo-scheletală: Este o metodă neinvazivă și accesibilă care poate vizualiza ligamentele și tendoanele din jurul gleznei, identificând rupturi, inflamații sau acumulări de lichid. Ecografia permite și o evaluare dinamică a ligamentelor.
- Rezonanța Magnetică Nucleară (RMN): Este cea mai sensibilă și specifică metodă imagistică pentru evaluarea detaliată a țesuturilor moi ale gleznei, inclusiv a ligamentelor (gradul rupturii, localizarea exactă), a cartilajului articular (posibile leziuni osteocondrale), a tendoanelor și a osului (edem osos, fracturi oculte).
Recuperarea specializată: rolul kinetoterapiei și al reabilitării
În cazul entorselor severe (grad II sau III) și, mai ales, în situația entorselor frecvente și a instabilității cronice de gleznă, un program de recuperare individualizat, ghidat de un kinetoterapeut specializat, este absolut crucial. Vindecarea “de la sine” este adesea incompletă și predispune la noi accidentări.
Obiectivele principale ale programului de recuperare specializată includ:
- Controlul durerii și al inflamației.
- Refacerea completă a mobilității articulare a gleznei și a piciorului.
- Întărirea musculaturii stabilizatoare a gleznei (peronieri, tibiali etc.).
- Reeducarea propriocepției și a echilibrului.
- Corectarea oricăror tipare de mișcare vicioase sau compensatorii.
- Pregătirea gleznei pentru revenirea sigură și progresivă la activitățile zilnice, profesionale și sportive.
Componentele unui program de reabilitare pot include:
- Terapie manuală: Mobilizări articulare specifice, tehnici de masaj și de eliberare a țesuturilor moi pentru a reduce durerea, a îmbunătăți circulația și a restabili mobilitatea.
- Exerciții de stretching și mobilitate: Pentru a reda flexibilitatea ligamentelor și tendoanelor scurtate sau contractate.
- Exerciții de întărire musculară progresivă: Inițial izometrice (contracții fără mișcare), apoi izotonice (cu mișcare), folosind greutatea corpului, benzi elastice, greutăți libere sau aparate specifice.
- Exerciții de echilibru și propriocepție: Progresând de la suprafețe stabile la cele instabile.
- Antrenament funcțional și specific sportului: Exerciții care imită mișcările din activitățile zilnice sau din sportul practicat (mers pe diferite planuri, alergare ușoară, sărituri, pivotări, schimbări de direcție – introduse treptat și controlat în fazele finale ale recuperării).
- Hidroterapie (exerciții în apă): Permite mobilizarea și întărirea gleznei într-un mediu cu impact redus.
- Educația pacientului: Învățarea tehnicilor de auto-management, a exercițiilor pentru acasă și a strategiilor de prevenire a recidivelor.
Durata unui program de recuperare variază în funcție de severitatea leziunii și de obiectivele pacientului, putând dura de la câteva săptămâni la câteva luni.
Tratamentul chirurgical pentru instabilitatea cronică de gleznă
Intervenția chirurgicală este rezervată cazurilor de instabilitate cronică severă a gleznei care nu răspund la un program susținut de tratament conservator și recuperare specializată (minimum 3-6 luni) și care afectează semnificativ calitatea vieții pacientului sau performanța sportivă.
Indicațiile pentru chirurgie pot include:
- Eșecul tratamentului conservator, cu persistența simptomelor de instabilitate (“glezna care fuge”) și entorse repetate.
- Leziuni ligamentare complete, extinse, care nu au potențial de vindecare non-chirurgicală.
- Prezența unor leziuni asociate (de ex., leziuni osteocondrale ale talusului, corpi liberi intraarticulari) care necesită abordare chirurgicală.
- Sportivi de performanță care au nevoie de o stabilitate maximă a gleznei pentru a reveni la nivelul anterior de competiție.
Tipurile de intervenții chirurgicale includ:
- Repararea ligamentară anatomică (cea mai comună fiind tehnica Broström-Gould modificată): Aceasta implică retensionarea și suturarea ligamentelor laterale rupte și întărirea reparației cu țesuturile locale (retinaculul extensorilor).
- Reconstrucția ligamentară: În cazurile în care ligamentele native sunt prea deteriorate pentru a fi reparate, se pot utiliza grefe tendinoase (autogenă – de la pacient, de ex., tendonul peronierului scurt, sau alogenă – de la un donator) pentru a reconstrui ligamentele.
- Artroscopia de gleznă: Poate fi efectuată concomitent pentru a evalua starea cartilajului articular, a îndepărta țesut cicatricial excesiv, corpi liberi sau a trata leziuni osteocondrale. Deși informațiile despre artroscopia genunchiului și recuperarea specifică se referă la altă articulație, principiile unei abordări minim invazive sunt similare în spirit.
Recuperarea după o intervenție chirurgicală pentru instabilitatea gleznei este un proces îndelungat și necesită un program de reabilitare postoperatorie la fel de riguros ca și în cazul tratamentului conservator, pentru a asigura succesul pe termen lung.
Viața cu instabilitate cronică de gleznă – adaptare și management
Chiar și după un program de recuperare, unele persoane pot rămâne cu o anumită vulnerabilitate la nivelul gleznei. Managementul pe termen lung implică:
- Continuarea exercițiilor de întărire și propriocepție ca parte a unei rutine regulate.
- Alegerea conștientă a activităților fizice și adaptarea lor la capacitatea gleznei.
- Purtarea de încălțăminte adecvată, cu suport bun.
- Utilizarea preventivă a ortezelor de gleznă în timpul activităților cu risc crescut, dacă este recomandat.
- Atenție la semnalele corpului și evitarea suprasolicitării.
Concluzii
Entorsele frecvente la gleznă și instabilitatea cronică asociată nu sunt probleme care ar trebui ignorate sau tratate superficial. Ele pot limita semnificativ activitățile zilnice și sportive și pot predispune la dezvoltarea osteoartritei de gleznă pe termen lung. Prevenția, prin antrenament adecvat și măsuri de precauție, este cea mai bună strategie. Însă, atunci când o entorsă apare, un diagnostic corect și, mai ales, o recuperare specializată completă sub îndrumarea unui kinetoterapeut sunt esențiale pentru a rupe ciclul vicios al entorselor recurente și a restabili pe deplin funcționalitatea și stabilitatea gleznei. Consultul la un medic specialist ortoped este primul pas către un plan de tratament eficient și o viață activă, fără limitări impuse de o gleznă instabilă.
