Dr. Graur Ioana

Medic Specialist Dermatovenerologie

Am absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca (Medicină Generală, 2013–2019), iar formarea mea de specialitate s-a desfășurat în cadrul rezidențiatului de Dermatovenerologie (2020–2025) la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca, unde am avut activitate clinică axată pe diagnosticul și tratamentul afecțiunilor cutanate, anexelor cutanate, mucoaselor și bolilor cu transmitere sexuală, interpretarea investigațiilor paraclinice de specialitate, managementul afecțiunilor dermatologice cronice și prevenție (igienă, fotoprotecție). 

În practica medicală, efectuez consult dermatologic și, în funcție de indicație, realizez proceduri precum dermatoscopie, examinare cu lampă Wood, biopsie cutanată, crioterapie, electrocauterizare, pansament și îngrijirea leziunilor cutanate, precum și manevre de tratament chirurgical/minor (de exemplu, debridare pentru ulcerații cutanate). 

Am competențe în dermatologie procedurală și estetică, incluzând (în funcție de indicație și evaluare): peeling chimic și enzimatic, microdermabraziune, microneedling, mezoterapie, radiofrecvență, laser Alexandrite, precum și proceduri injectabile: toxina botulinică, acid hialuronic, biostimulatori de colagen, PRP și utilizarea enzimelor (de ex. lipază) conform protocoalelor. 

Acord o atenție deosebită formării continue și am participat la cursuri, workshop-uri hands-on și congrese de specialitate (inclusiv traininguri pentru microneedling cu radiofrecvență, dermatoscopie și laser Alexandrite – Motus AX, precum și evenimente internaționale precum IMCAS).

Sunt autor/coautor în lucrări de tip prezentare de caz, inclusiv Pitiriazis rozat atipic (2023) și Vasculită cutanată leucocitoclazică postmedicamentoasă (2021), în cadrul volumului Medicina – de la teorie la practică. 

VIDEO

Ne găsiți și pe Youtube

Explorați Clinica Medicală Anastasios dincolo de site-ul nostru! Pe canalul nostru de YouTube, veți găsi ghiduri utile și sfaturi de sănătate. Abonați-vă pentru a fi la curent cu cele mai noi informații și inovații din domeniul medical.

Contact

ADRESA

Stradă Lunii, nr. 2A, Cluj Napoca

PROGRAM

Luni – Vineri: 08:00 – 20:00
Sâmbătă: 08:00 – 14:00
Duminică: Închis