Dr. Attila Kiss

Medic Primar Neurochirurgie

În calitate de medic primar neurochirurg, îmi desfășor activitatea profesională în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj Napoca – Secția Clinică Neurochirurgie. Anual efectuez aproximativ 200 – 230 intervenții chirurgicale în care abordez predominant patologia coloanei vertebrale (hernii de disc, fracturi vertebrale, tumori vertebrale, stenoze de canal rahidian, spondilolisteze, etc.), dar și procese patologice care interesează creierul (traumatisme, tumori, accidente vasculare cerebrale, hidrocefalie, etc.) și sistemul nervos periferic.

Studiile medicale le-am urmat în cadrul Facultății de Medicină a Universității de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu”, fiind absolvent al Școlii Medicale Clujene promoția 2001. În calitate de medic rezident am avut privilegiul de a desluși tainele profesiei de neurochirurg fiind discipolul medicilor de elită din cadrul Clinicii de Neurochirurgie Cluj Napoca. Am pornit pe drumul profesional tot în cadrul Secției Clinice Neurochirurugie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj Napoca după susținerea cu succes a examenului de medic specialist în anul 2012. În anul 2018 am obținut următorul grad profesional, cel de medic primar neurochirurg, după susținerea cu succes a examenului în acest sens.

VIDEO

Ne găsiți și pe Youtube

Explorați Clinica Medicală Anastasios dincolo de site-ul nostru! Pe canalul nostru de YouTube, veți găsi ghiduri utile și sfaturi de sănătate. Abonați-vă pentru a fi la curent cu cele mai noi informații și inovații din domeniul medical.

Contact

ADRESA

Stradă Lunii, nr. 2A, Cluj Napoca

PROGRAM

Luni – Vineri: 08:00 – 20:00
Sâmbătă: 08:00 – 14:00
Duminică: Închis