Dr. Nucu Alexandru Marica
Medic Specialist Urologie
Centrul Medical Anastasios Cluj-Napoca
Dr. Nucu Alexandru Marica este medic specialist urolog specializat în tratamentul afecțiunilor urinare, atât la bărbați, cât și la femei, precum infecțiile urinare, incontinența urinară, simptomele urinare joase, cancerele aparatului urinar (renal, vezical, prostatic, penian, testicular), litiază urinară și în tratamentul afecțiunilor aparatului reproducător masculin (andrologie).
Având în vedere atașamentul față de comunicarea interumană și de atracția față de tehnologie, medicina a fost pentru Dr. Marica alegerea evidentă, iar Urologia reușește să îmbine aceste nevoi, prin faptul că abordează probleme de multe ori de natură intimă, sau personală, astfel încât pacientul trebuie să aibă încredere în medicul curant, și în același timp folosește cele mai noi descoperiri tehnice, precum investigațiile de înaltă specialitate sau intervențiile minim invazive (care nu necesită tăietură), precum endoscopia și laparoscopia.
S-a specializat în cadrul Institutului de Urologie de Transplant Renal și în cadrul Institutului Oncologic “Ion Chiricuta” din Cluj-Napoca.
A obținut competență în Litotriție Extracorporeală și Ultrasonografia aparatului urinar la adulți și este membru al Asociației Române de Urologie și a Asociației Europene de Urologie.
De asemenea, a participat la numeroase cursuri postuniversitare, dintre care:
- Tehnica ureteroscopiei flexibile pentru tratamentul litiazei renale,
- Urodinamica în Uroginecologie,
- Nefrolitotritie percutanată,
- “Know-how în transplantul renal”,
- Tehnici în Chirurgia Laparoscopică,
- Tratamentul minim invaziv al adenomului de prostată,
- Dezvoltarea competențelor în domeniul Uro-Oncologie.
Consider că un medic urolog trebuie să fie un bun comunicator, diagnostician, să poată trata atât din punct de vedere medicamentos și operator, dar în același timp să ofere suportul emoțional necesar pacienților care trec prin grelele încercări. Lucrul în echipă (atât cu alți colegi de specialitate, cât și interdisciplinar), poate face diferența în calitatea actului medical.
Dr. Nucu Marica
A participat la conferințe internaționale precum Congresul European de Urologie din Copenhaga, respectiv Barcelona sau Congresul de Oncologie Urologică din Dublin, dar și din țară noastră, cu lucrări prezentate.