Bună ziua, numele meu este Andronic Cătălina și sunt medic specialist dermatovenerologie.
Astăzi vreau să vă vorbesc despre o afecțiune medicală întâlnită destul de frecvent, mai ales în rândul adolescenților, și nu numai în cazul lor ci și în rândul populației adulte -unghia încarnată!
Cu siguranță cu toții știm pe cineva în jurul nostru care a avut această afecțiune sau chiar unii dintre dumneavoastră s-au confruntat cu această problemă foarte dureroasă.
Unghia încarnată, cunoscută în termeni medicali sub numele de onicocriptoză, este una dintre cele mai comune probleme medicale cu care majoritatea oamenilor s-au confruntat cel puțin o dată în viață. De cele mai multe ori este afectată unghia de la degetul mare, adică halucele de la nivelul picioarelor, inițial afecțiunea poate debuta unilateral dar predominant afecțiunea este bilaterală afectând ambele unghii ale degetelor mari.
Cum ne dăm seama că avem o unghie încarnată?
Inițial apariția durerii locale însoțită de eritem adică înroșirea tegumentului din jurul unghiei, care este prezentă doar la presiunea locală ulterior devenind constantă. Următorul simptom este apariția infecției locale reprezentată prin apariția secrețiilor purulente însoțite de durere intensă care cedează foarte puțin sau chiar deloc la antiinflamatoare.
Netratată corespunzător duce la apariția botriomicomului și anume o excrescență ce apare la colțul unghiei afectate, descrisă de pacienți ca și „o bucată de carne peste unghie” cauzată de infecția cronică.
Care sunt cazurile apariției unghiei încarnate?
Cauzele apariției unghiei încarnate sunt variate începând cu tăierea incorectă a ungiei sau netăierea la timp, încălțămintea inadecvată, microtraumatismele locale, mergând până la moștenirea genetică. Toate acestea devin factori predispozanți în apariția unghiilor încarnate.
Care este tratamentul unghiei încarnate?
Tratamentul constă în primul rând într-un consult la medicul dermatolog în vederea stabilirii schemei corecte de tratament. Dacă pacientul prezintă doar durere locală fără a fi prezente semnele locale de inflamație este suficientă pedichiura corespunzătoare urmată local de soluții antiseptice și o igienă locală riguroasă, de obicei cu o evoluție favirabilă. În cazurile însoțite de edem, dureri și de apariția botriomicomului se recomandă tratament sistemic cu antibiotice cu 24-48 ore anterior intervenției chirurgicale.
Intervenția constă în anestezie locală urmată de incizia paraunghială laterală, unde se excizează o fâșie de 1-3 mm din întreg patul unghial, cu toate țesuturile hipertrofiate în urma infecției locale. Local se va efectua pansament la 48 de ore după intervenție, cu soluții antiseptice, curățarea resturilor celulare, urmat de continuarea tratamentului cu antibiotice până la 7-10 zile!
Din păcate pacienții se prezintă la medicul dermatolog într-o fază destul de avansată când unicul tratament este cel chirurgical!
De reținut faptul că o unghie încarnată trebuie diagnosticată la timp de medicul dermatolog care este cel mai în măsură de a pune diagnosticul corect și de a realiza schema de tratament corespunzătoare, pentru a preveni complicațiile ulterioare.
Să avem așadar grijă de unghiile și de sănătatea noastră. Vă mulțumesc!
Dr. Andronic Cătălina
Medic Specialist Dermatovenerologie
Pentru programări în cadrul departamentului de Dermatologie, vă rugăm să accesați linkurile de mai jos în funcție de locația clinicii.
Dermatovenerologie Cluj-Napoca | Centrul Medical Anastasios