Limfomul este un tip de cancer care afectează sistemul limfatic, parte fundamentală a sistemului imunitar. Acesta apare atunci când limfocitele, celulele responsabile pentru apărarea organismului, încep să se multiplice necontrolat, formând tumori în ganglionii limfatici și alte organe ale sistemului limfatic, cum ar fi splina, măduva osoasă și timusul. Această proliferare necontrolată poate afecta funcționarea normală a sistemului imunitar, făcând organismul mai vulnerabil la infecții și alte afecțiuni.
Limfomul poate apărea la orice vârstă, dar este mai frecvent diagnosticat la adulții tineri și la persoanele în vârstă. În funcție de tipul și stadiul bolii, tratamentele moderne oferă șanse semnificative de remisie și recuperare.
Tipuri de limfom
Există două mari categorii de limfom, fiecare având caracteristici și evoluție diferită:
Limfomul Hodgkin (LH)
Limfomul Hodgkin este o formă rară de limfom, dar cu o rată mare de supraviețuire, în special dacă este diagnosticat la timp. Acesta este caracterizat prin prezența celulelor Reed-Sternberg, un tip de celule anormale care pot fi identificate la microscop în probele de țesut afectat.
Subtipuri ale limfomului Hodgkin:
- Limfom Hodgkin cu scleroză nodulară – cel mai frecvent, afectează în special tinerii;
- Limfom Hodgkin cu celularitate mixtă – întâlnit mai des la persoanele în vârstă sau la pacienții cu infecții virale;
- Limfom Hodgkin cu predominanță limfocitară – o formă mai rară și mai puțin agresivă;
- Limfom Hodgkin cu depleție limfocitară – o formă agresivă, dar mai puțin întâlnită.
Limfomul non-Hodgkin (LNH)
Limfomul non-Hodgkin este o categorie mai largă de cancere ale sistemului limfatic, cu peste 60 de subtipuri diferite. LNH poate avea o evoluție agresivă (rapidă) sau indolentă (lentă), iar tratamentul variază în funcție de specificul fiecărui caz.
Subtipuri frecvente ale limfomului non-Hodgkin:
- Limfom difuz cu celule B mari (DLBCL) – cel mai agresiv, dar și cel mai frecvent tratat cu succes;
- Limfom folicular – evoluează lent, dar poate deveni mai agresiv în timp;
- Limfomul cu celule T periferice – mai rar și mai dificil de tratat;
- Limfom Burkitt – o formă extrem de agresivă, dar cu răspuns bun la tratament intensiv.
Cauzele și factorii de risc ai limfomului
Deși cauzele exacte ale limfomului nu sunt pe deplin înțelese, cercetările au identificat mai mulți factori de risc care pot contribui la dezvoltarea acestei afecțiuni:
- Sistem imunitar slăbit – pacienții cu HIV/SIDA sau cei care au suferit un transplant de organ și urmează tratamente imunosupresoare au un risc crescut;
- Infecții virale – virusuri precum Epstein-Barr (EBV) și HTLV-1 pot favoriza apariția limfomului;
- Expunerea la substanțe toxice – pesticide, erbicide și solvenți industriali pot influența dezvoltarea celulelor canceroase;
- Predispoziția genetică – în cazuri rare, antecedentele familiale pot juca un rol în apariția bolii;
- Boli autoimune – lupusul, artrita reumatoidă și sindromul Sjögren pot crește riscul de limfom.
Simptomele limfomului
Manifestările limfomului pot varia în funcție de tipul și stadiul bolii. În unele cazuri, simptomele sunt discrete și pot trece neobservate, în timp ce în altele, acestea sunt evidente și afectează semnificativ starea de sănătate.
Umflarea ganglionilor limfatici
Unul dintre cele mai frecvente semne ale limfomului este creșterea în dimensiuni a ganglionilor limfatici, în special în zone precum gâtul, axila sau zona inghinală. De obicei, aceștia nu sunt dureroși, dar pot deveni sensibili la atingere sau pot cauza disconfort dacă presează structuri din apropiere.
Febra și transpirațiile nocturne
Febra recurentă, fără o cauză aparentă, și transpirațiile excesive pe timpul nopții sunt simptome comune ale limfomului, în special în formele agresive ale bolii.
Scădere inexplicabilă în greutate
Pierderile rapide și neintenționate în greutate, de peste 10% din greutatea corporală în câteva luni, pot indica o evoluție avansată a bolii și necesită investigații urgente.
Oboseala și slăbiciunea
Pacienții cu limfom pot resimți o stare de oboseală extremă, care nu se ameliorează prin odihnă, și o scădere a nivelului de energie.
Mâncărimi persistente
Un simptom mai puțin cunoscut al limfomului este pruritul sever și persistent al pielii, care poate apărea fără erupții vizibile.
Dureri toracice și tuse persistentă
Dacă limfomul afectează ganglionii limfatici din zona toracică, acesta poate cauza dificultăți respiratorii, tuse persistentă și o senzație de presiune în piept.
Dureri abdominale și balonare
În cazul în care limfomul se răspândește la splină sau ficat, poate apărea o senzație de plenitudine abdominală, balonare și disconfort digestiv.
Metode de diagnostic
Pentru a confirma prezența limfomului și pentru a determina tipul și stadiul acestuia, sunt necesare mai multe investigații medicale.
Examinarea clinică
Medicul va evalua simptomele pacientului și va palpa ganglionii limfatici pentru a verifica eventualele modificări de dimensiune și consistență.
Biopsia ganglionară
Este principala metodă de diagnostic, constând în prelevarea unui fragment de ganglion limfatic pentru analiză histologică. Aceasta permite identificarea tipului exact de limfom și stabilirea unui plan de tratament.
Analize de sânge
Testele de sânge pot detecta semne de inflamație, modificări ale numărului de globule albe și anomalii ale funcției hepatice sau renale, care pot indica prezența limfomului.
Tomografia computerizată (CT) și rezonanța magnetică (RMN)
Aceste investigații oferă imagini detaliate ale organelor interne și ajută la identificarea extinderii bolii în corp.
Tomografia cu emisie de pozitroni (PET-CT)
Această metodă este utilizată pentru a detecta zonele active de creștere tumorală și pentru a evalua răspunsul la tratament.
Puncția de măduvă osoasă
În cazul suspiciunii de răspândire a limfomului în măduva osoasă, se poate efectua o puncție pentru a analiza prezența celulelor canceroase.
Stabilirea unui diagnostic precis este esențială pentru alegerea celui mai eficient tratament, care va fi detaliat în continuare.
Opțiuni de tratament pentru limfom
Tratamentul limfomului variază în funcție de tipul, stadiul bolii, vârsta și starea generală de sănătate a pacientului. În multe cazuri, abordarea terapeutică poate duce la remisie completă sau la un control eficient al bolii pe termen lung.
Chimioterapia
Chimioterapia este tratamentul de bază pentru majoritatea formelor de limfom, utilizând medicamente care distrug celulele canceroase. Regimul CHOP (ciclofosfamidă, doxorubicină, vincristină și prednison) este cel mai frecvent utilizat pentru limfomul non-Hodgkin, în timp ce ABVD (adriamicină, bleomicină, vinblastină și dacarbazină) este standardul pentru limfomul Hodgkin. Chimioterapia poate fi administrată intravenos sau oral și este de obicei administrată în mai multe cicluri.
Radioterapia
Radioterapia este eficientă în tratamentul limfomului în stadii incipiente sau ca terapie adjuvantă după chimioterapie. Aceasta poate reduce dimensiunea tumorilor și poate preveni recidiva bolii, fiind aplicată localizat în zonele afectate.
Imunoterapia și terapiile țintite
Terapia modernă include medicamente care ajută sistemul imunitar să recunoască și să elimine celulele canceroase:
- Anticorpi monoclonali (ex. Rituximab) – atacă celulele B maligne, fiind eficiente în limfomul non-Hodgkin;
- Inhibitori ai punctelor de control imunitar – stimulează sistemul imunitar să lupte împotriva cancerului;
- Terapia CAR-T – un tratament inovator în care limfocitele T ale pacientului sunt modificate genetic pentru a identifica și distruge celulele canceroase.
Transplantul de celule stem
În cazurile severe sau în recăderi, transplantul de celule stem poate fi o opțiune salvatoare. Există două tipuri:
- Transplant autolog – celulele stem ale pacientului sunt recoltate, tratate și reintroduse după chimioterapie;
- Transplant alogen – celulele stem provin de la un donator compatibil.
Această metodă ajută la refacerea măduvei osoase și la reluarea producției normale de celule sanguine.
Prognosticul și șansele de supraviețuire
Rata de supraviețuire a pacienților cu limfom depinde de mai mulți factori, inclusiv tipul și stadiul bolii, răspunsul la tratament și starea generală de sănătate. În general:
- Limfomul Hodgkin are o rată de supraviețuire de peste 85% la cinci ani dacă este detectat precoce;
- Limfomul non-Hodgkin are un prognostic variabil, dar multe forme indolente pot fi gestionate pe termen lung.
Monitorizarea regulată și respectarea planului de tratament sunt esențiale pentru prevenirea recăderilor și menținerea calității vieții pacienților.
Stil de viață și măsuri de prevenție
Chiar dacă nu există metode garantate de prevenire a limfomului, anumite măsuri pot reduce riscul apariției bolii:
- Evitarea expunerii la toxine și substanțe chimice nocive;
- Adoptarea unei diete echilibrate, bogate în antioxidanți;
- Menținerea unui sistem imunitar puternic prin exerciții fizice regulate și un stil de viață sănătos;
- Monitorizarea stării de sănătate și efectuarea controalelor medicale periodice.
În cazul pacienților diagnosticați cu limfom, sprijinul emoțional și consilierea psihologică sunt importante pentru a gestiona stresul asociat bolii și tratamentului. O abordare pozitivă și o rețea de suport solidă pot contribui semnificativ la procesul de vindecare și recuperare.
