Dr. Gabriel Emil Petre
Medic Primar Chirurgie Generală
Centrul Medical Anastasios Cluj-Napoca
Mă numesc Petre Gabriel Emil și sunt medic primar Chirurgie Generală. Am absolvit Facultatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca în anul 2006.
Am efectuat rezidențiatul în Chirurgie Generală în cadrul clinicii Chirurgie IV Cluj-Napoca, sub îndrumarea Prof. Dr. Mircea Cazacu și ulterior Prof. Dr. Valentin Muntean, de la care am învățat nu doar chirurgie, ci și ce înseamnă să fii doctor. Alături de dânșii am descoperit dragostea și pasiunea pentru profesie, respectul și atenția față de pacienți și am moștenit pasiunea pentru chirurgia cervicală, în special chirurgia tiroidei și paratiroidelor.
În 2014 am devenit medic specialist Chirurgie Generală, continuându-mi activitatea profesională în Clinica Chirurgie IV Cluj-Napoca.
În anul 2015 am obținut titlul de Doctor în Științe Medicale cu teza de doctorat intitulată „Complicații genito-urinare la pacienții cu cancer rectal tratați multimodal” studiind de-asemenea aspectele legate de calitatea vieții la pacienții stomizati. Ulterior am devenit Asistent Universitar pe perioada nedeterminată în cadrul Universității de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” Cluj Napoca.
Sunt un om responsabil și devotat atât meseriei, cât și pacienților mei, motivat și perseverent, conștiincios și atent la detalii, cu bune abilități manageriale și de comunicare. Sunt atras de varietatea și impredictibilitatea intervențiilor chirurgicale, neexistând două operații identice și consider că unul dintre punctele mele forte e capacitatea de a rezolva pe loc o problemă nou apărută.
Dr. Gabriel Petre
Particip anual la cursuri și conferințe naționale și internaționale, pentru a fi mereu la curent cu actualitățile în meseria pe care o practic. Domenii de competență și interes: chirurgia generală, chirurgia tiroidei și paratiroidelor și chirurgia laparoscopică (Atestat European de Formare în Chirurgia Laparoscopică – 2012 – I.R.C.A.D., Strasbourg). Am obținut competență în ultrasonografie generală la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca în februarie 2021, prezentat mai apoi interes pentru ultrasonografia intervențională și dobândind experiență în puncțiile aspirative tiroidiene cu ac fin ghidate ecografic (FNAB).
În anul 2021 am devenit medic primar chirurg.