Dr. Borșa Petruța Raluca
Medic Primar Endocrinologie
Centrul Medical Anastasios Cluj-Napoca
Mă numesc Borșa Petruța Raluca, sunt din 2005 medic primar endocrinolog cu supraspecializare sexologie medicală și am ales să practic medicină întrucât m-am născut și am crescut într-o familie “a halatelor albe”. Părinții mei, prin tot ceea ce au întreprins pentru sănătatea oamenilor, m-au motivat cu siguranță, așa că pașii mei s-au îndreptat spre Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj Napoca, pe care am absolvit-o cu examen de licență în 1994. Am ales Clujul medical, dată fiind notorietatea cetății și a personalităților ce și-au pus amprenta, din multe domenii de interes: medical, istoric, lingvistic, artistic, etc. Am avut șansa unor dascăli de excepție și a unei vieți studențești frumoase, culminând cu serenadele anului 6.
A urmat apoi rezidențiatul și primariatul în Cluj Napoca și supraspecializarea în Iași.
Viața mea e colorată frumos de către soțul meu psiholog clinician de profesie și fiul nostru, acesta din urmă și el student la UMF Cluj Napoca – Facultatea de Medicină Dentară.
Dintre zecile de mii de pacienți consultați și tratați sunt cu siguranță și cazuri deosebite. Pentru toate colaborarea cu celelalte specialități este esențială, inclusiv psihologia clinică, iar rezolvarea fiecărui caz prin prisma medicinei integrative o văd că pe o reușită profesională, care mă motivează pe mai departe în fiecare zi.
Dr. Borșa Petruța Raluca
Lucrari publicate:
- E. Dumitru, Ileana Duncea, Carmen Blendea, Carmen Pepene, Raluca Pop, L. Gozariu – Clinica Endocrinologie Cluj Napoca “Aspecte ale reactivității vasculare în tumori hipofizare secretante și nesecretante”, – sesiunea pastere – Congresul Național de Endocrinologie București, 14-15 noiembrie 1996
- E. Dumitru, Gh. Drăgotoiu, P. Orbai, Ileana Duncea, Carmen Blendea, Carmen Pepene, Raluca Pop, L Gozariu – Clinica Endocrinologie Cluj Napoca – “Importanța răspunsului vascular la angiotensina în diagnosticul unor endocrinopatii”, sesiunea pastere- Congresul Național de Endocrinologie București, 14-15 noiembrie 1996
- E. Dumitru, Raluca Pop, Camelia Suta – Clinica Enocrinologie Cluj Napoca “Osteoporosis current and far reaching aspects”, Acta Medica Transilvanica vol. I., nr. 4, 1996, p. 303-305
- E. Dumitru, Raluca Pop, Camelia Suta – Clinica Endocrinologie Cluj Napoca – “ Studiul funcțiilor endocrine și SIDA” – Studii clinic și cercetări medicale – , Acta Medica Transilvanica, vol. I, nr. 2, 1996, p. 185-187
- Fl. Mihălțan, Raluca Gherasim – “ Fumatul în România: aspect actuale, evoluții previzibile-probleme de combatere a fumatului”-, Pneumoftiziologie, vol. XLV, nr. 1, 1996, p. 105-106
- V. Negran, M. Motocu, Raluca Pop, Zoe Coroiu, V. Chira – Spital CFR Cluj Napoca- “Toxoplasmoza dobîndită ganglionară” – prezentare de caz – Revista medical Orădeană, vol. V., nr. 1, 1998, p. 23-26
- Petruța Borșa – Policlinica Jud. Satu Mare -“ Importanța reevaluării clinic-biologice în hiperprolactinemiile tumorale (micro și macroadenoame) volum de rezumate”, p. 14 Zilele Medicale Medicover 2002
- Petruța Borșa – “Infertilitatea endocrină – o continuă provocare pentru medic”, volum de rezumate, p. 19
- “Al III-lea Simpozion Național” Disfuncțiile sexuale masculine, problemă de cuplu” București 31. X-1. XI 2003
- Petruța Borșa – Policlinica Caritas Satu Mare – “Tulburări de dinamică sexuală și infertilitate de natură endocrină”, volum de rezumate, p. 11 Zilele Medicale Medicover 7-8. XI. 2003
- Petruța Borșa – Policlinica Caritas Satu Mare – “Afecțiunile tiroidiene și fumatul în sarcină”, luvrare comunicată la sesiunea de lucrări științifice Zilele Medicale Sătmărene 21.22. X. 2004
- Petruța Borșa – Policlinica Caritas Satu Mare – “Diagnostic și tratament în acromegalie – prezentare de caz”, volum de rezumate, p. 4 Zilele Medicale Medicover – Synevo noiembrie 2004. Lucrare comunicată în cadrul manifestării Zilele Medicale Sătmărene octombrie 2005